
1984 - George Orwell
Descriere
În eseul său din 1946, Politics and the English Language, Orwell prezentase ideea corelației care există între limbă și minte. În 1984, Newspeak (noulimba), în acord cu interesele Partidului, suferă un proces de sărăcire, de reducție. Newspeak este destinat să distrugă raționamentul prin amputarea limbii, astfel încât să rămână doar cuvintele domesticite, spre folosința unor roboți. Prin urmare, totul este planificat și pus în operă în așa fel încât să se elimine sistematic, într-un mod mai eficient decât tortura, crimele prin gândire și orice altă formă de erezie. Pentru Orwell, situația politică reflectă limbajul, dar și reciproca este valabilă. Așadar, dacă politicul este corupt, și limbajul va fi corupt, dar și viceversa: un limbaj deposedat, din proprie inițiativă, de atributul libertății poate corupe politicul. Orwell face, pornind de la construcțiile limbii engleze, o demonstrație privind modul în care limba este utilizată în politică pentru a crea un fals sentiment de securitate, pentru a seda individul, pentru a-l convinge să aleagă deliberat inacțiunea, spiritul necritic. n 1984 este, în esență, centrat pe controlul psihologic al persoanei. Chiar dacă tortura fizică este prezentă, controlul minții este prioritatea Partidului, iar manipularea mentală, care are loc în principal prin limbaj, este atât de subtil distilată în inconștient încât indivizii nici măcar nu conștientizează indoctrinarea. - Lucian Pricop n Roman interzis, parte din colectia noastra: Carti interzise: Unde? URSS (1950), SUA - Florida (1981), Belarus (2024), SUA - Iowa (2025), printr-o lege contestata apoi in instanta. Motivul? Critica la adresa totalitarismului, continut sexual, extremism politic.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Compara alternative
Produse comparate
Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.

PAT SEMIÎNĂLȚAT 90/200 cm natur, cu iluminare LED, polițe, balustradă și scară
Descriere Pat semi-înalt stabil: Patul din lemn de pin de înaltă calitate și MDF oferă o construcție stabilă și durab…

PAT PENTRU COPII 140/190 cm din lemn de pin cu grilaj de protecție și iluminare LED, alb
Descrierea produsului Acest pat pentru copii fermecător, cu o suprafață de dormit de 140 × 190 cm, combină un design …

CANAPEA EXTENSIBILĂ 90/200 cm pat de o persoană cu pat extensibil & panou posterior cu depozitare, albă
Descriere 【Canapea extensibilă cu pat extensibil】 Canapea extensibilă din lemn de culoare alb pur, cu cadru de pat …

MĂSUȚĂ DE CAFEA reglabilă pe înălțime negru 95/50/40 cm
Descriere Blat reglabil pe înălțime: Măsuța de cafea cu mecanism hidraulic de ridicare poate fi ridicată de la 40 cm …
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

PAT MULTIFUNCȚIONAL 140/190 cm cu spațiu de depozitare, 2 noptiere, sertar și rafturi, lemn, alb
Descrierea produsului Două noptiere flexibile – care pot fi împinse spre stânga sau spre dreapta lângă pat Noptiera e…

MĂSUȚĂ DE CAFEA reglabilă pe înălțime negru 100/50/40 cm
Descriere Funcție de ridicare reglabilă pe înălțime: Această masă de cafea modernă poate fi ridicată de la 40 cm până…

PAT DE ZI 140/200 cm pat multifuncțional cu spațiu de depozitare, alb
Descriere 【Porturi moderne de încărcare】Sertarele de la capul patului oferă opțiuni practice de încărcare: trei por…

PAT SUPRAPUS 90/200 cm și 140/200 cm în formă de căsuță cu fereastră și scară cu depozitare, alb/natur
Descrierea produsului Acest pat supraetajat versatil combină două suprafețe de dormit de dimensiuni diferite, de 90 ×…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.