
Abecedar. Fac un pas si sunt scolar - Haralambie Moraru
Descriere
Copiii nostri sunt si cuminti, si frumosi, dar mai ales curiosi. Intr-o buna zi - va fi una deosebita - se vor trezi cu Abecedarul in fata. n n Imi amintesc pana in ziua de azi cum am tinut pentru prima oara o carte in mana. A fost prima carte, din care am invatat primele litere, iar pe parcurs intregul alfabet, strofe de poezie, am ajuns la povesti, iar de la povesti am ajuns la scoala si la biblioteca. n Inainte insa de a Va indemna copilul sa rasfoiasca paginile Abecedarului, Dumneavoastra, care va cunoasteti copiii mai bine ca oricine, raspundeti si la urmatoarele intrebari: cat de corect sau incorect pronunta unele sau majoritatea cuvintelor, daca le pronunta usor, relativ usor sau cu o anumita dificultate. In functie de raspunsul la aceste intrebari, Va puteti adresa specialistului - unui logoped. Acesta o sa va recomande cum sa conlucrati cu educatoarele din institutiile prescolare, carora le revine un rol cu totul aparte in perioada cand copilul incepe a se deprinde sa pronunte corect si numai corect cuvintele. Atrageti atentia, de asemenea, daca nu insoteste consoanele cu semisunete de vocale. Spre exemplu -ri, ra, ar, mi s.a.m.d. Conlucrand astfel, Abecedarul pe care il aveti la indemana va fi de un real folos si de neinlocuit.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

NOPTIERĂ natur ratan 2 sertare
Noptiera creează spațiu de depozitare lângă pat și organizează obiectele de zi cu zi, ferite de priviri, în 2 sertare…

COMODĂ Stejar natural ratan 2 uși
Această comodă oferă mult spațiu de depozitare datorită celor 2 compartimente. Fie că este folosită pentru veselă și …

RAFT Negru bambus suport pentru cărți reglabil 39x66 cm
Raftul de birou creează ordine pe birou, comode sau blatul de bucătărie. Suportul reglabil pentru cărți se adaptează …

SET Alb natur negru 2-piese masă și scaun copii cu tablă de scris
Acest set de mobilier pentru copii este o alegere excelentă pentru camera copiilor. Setul din 2 piese include o masă …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.