ALOXI 500MCG X 1
Descriere
Ce este Aloxi? Aloxi este un medicament care conține substanța activă palonosetron. Este disponibil sub formă de soluție injectabilă (250 micrograme în 5 ml de soluție) și sub formă de capsule (500 micrograme). Pentru ce se utilizează Aloxi? Aloxi se utilizează pentru prevenirea stărilor de greață și a vărsăturilor cauzate de chimioterapie (medicamente utilizate în tratamentul cancerului). Soluția injectabilă se utilizează la adulți și copii cu vârsta de o lună sau peste pentru chimioterapia cu medicamente care constituie fie un declanșator puternic al stărilor de greață și al vărsăturilor (precum cisplatina), fie un declanșator moderat al acestor simptome (precum ciclofosfamida, doxorubicina sau carboplatina). Capsulele se utilizează numai la adulți pentru chimioterapia care este un declanșator moderat al stărilor de greață și al vărsăturilor. Medicamentul se poate obține numai pe bază de rețetă. Cum se utilizează Aloxi? Aloxi trebuie administrat doar înainte de chimioterapie. Soluția injectabilă trebuie administrată de un cadru medical cu aproximativ 30 de minute înainte de începerea chimioterapiei. La adulți, soluția trebuie injectată în venă timp de 30 de secunde în doză de 250 micrograme. Eficacitatea medicamentului poate fi mărită prin adăugarea unui corticosteroid (un tip de medicament care poate fi utilizat pentru a preveni greața și vărsăturile). La copii, soluția trebuie administrată prin perfuzie intravenoasă (picurare în venă) timp de 15 minute, în doză de 20 micrograme pe kilogram de greutate corporală. La adulți, în cazul administrării capsulelor, pacientul trebuie să ia o capsulă cu o oră înainte de începerea chimioterapiei. Pentru mai multe informații, consultați prospectul. Cum acționează Aloxi? Substanța activă din Aloxi, palonosetronul, este un „antagonist de 5-HT”. Aceasta înseamnă că împiedică o substanță chimică din organism, denumită 5-hidroxitriptamină (5HT, cunoscută și ca serotonină), să se atașeze de receptorii 5HT3 la nivelul intestinului subțire. Atașarea 5HT de acești receptori provoacă, în mod normal, starea de greață și vărsăturile. Prin blocarea acestor receptori, Aloxi previne greața și vărsăturile care apar adesea după chimioterapie. Cum a fost studiat Aloxi? Aloxi sub formă de soluție injectabilă a fost studiat în trei studii principale care au implicat 1842 de adulți tratați cu chimioterapie ca declanșator puternic sau moderat al stărilor de greață și al vărsăturilor. Aloxi, administrat în două doze diferite, a fost comparat cu ondansetron și dolasetron (alte medicamente de același tip). Aloxi sub formă de soluție injectabilă a fost studiat și într-un studiu pe 502 copii cărora li s-a administrat chimioterapie ca declanșator puternic sau moderat al stărilor de greață și al vărsăturilor. În acest studiu, Aloxi a fost comparat cu ondansetron. Un alt studiu a comparat trei doze de Aloxi capsule (250, 500 și 750 de micrograme) cu soluția injectabilă în cazul a 651 de adulți tratați cu chimioterapie ca declanșator puternic sau moderat al stărilor de greață și al vărsăturilor. Toate studiile au evaluat numărul de pacienți care nu au vomitat după ce li s-a administrat chimioterapie. Ce beneficii a prezentat Aloxi în timpul studiilor? Aloxi sub formă de soluție injectabilă a fost la fel de eficace ca medicamentele cu care a fost comparat. În cazul chimioterapiei ca declanșator puternic al stărilor de greață și al vărsăturilor, 59% din pacienții adulți care au primit Aloxi nu au vomitat timp de 24 de ore după chimioterapie (132 din 223), în comparație cu 57% din pacienții adulți care au primit ondansetron (126 din 221). În cazul chimioterapiei ca declanșator moderat al stărilor de greață și al vărsăturilor, 81% din pacienții adulți care au primit Aloxi nu au vomitat timp de 24 de ore după chimioterapie (153 din 189), în comparație cu 69% din pacienții adulți care au primit ondansetron (127 din 185). Când a fost comparat cu dolasetron, aceste valori au fost de 63% pentru Aloxi (119 pacienți din 189) și de 53% pentru dolasetron (101 pacienți din 191). În studiul pe copii cărora li s-a administrat chimioterapie ca declanșator puternic sau moderat al stărilor de greață și al vărsăturilor, 59% din copiii care au primit Aloxi sub formă de soluție injectabilă în doză de 20 micrograme/kilogram nu au vomitat timp de 24 de ore după chimioterapie (98 din 165), același procentaj înregistrându-se la pacienții care au primit ondansetron (95 din 162). În studiul care a evaluat Aloxi sub formă de capsule, toate cele trei doze de Aloxi au fost la fel de eficace ca soluția injectabilă, înregistrându-se o proporție de trei sferturi din pacienți care nu au vomitat timp de 24 de ore. Cu toate acestea, numai doza de 500 de micrograme a rămas la fel de eficace ca soluția injectabilă în primele cinci zile după chimioterapie: aproximativ 59% dintre pacienții care au luat capsule de 500 de micrograme sau cărora li s
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Puradoro Balsam Universal 200ml – Hidratează cu Argan, Jojoba & Keratină
Întărește-ți părul de la rădăcină până la vârfuri și descoperă frumusețea unui păr revitalizat și sănătos. Balsamul n…

Puradoro Serum Anti-Dermatită 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva dermatitei seboreice reducând roșeața, iritațiile și cojile. Formula sa avansată, calmează s…

Puradoro Serum Anti-Psoriazis 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva iritațiilor scalpului, reducând roșeața, mâncărimile și cojile. Formula sa avansată cu ingre…

Puradoro Balsam Magic Touch 50ml – Multifuncțional, Calmează Iritațiile
Un singur balsam, peste 20 de utilizări. Hidratează profund pielea uscată de pe coate, genunchi, călcâie și mâini, re…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o saltea de camping: grosime, izolare, greutate si confort
Cum alegi o saltea de camping: grosime, izolare, greutate si confort O noapte petrecuta in cort poate fi foarte placuta atunci cand echipamentul pent…
Citeste articolul →Ghid practic
Masina de facut paine sau robot de bucatarie? Ce alegi pentru aluaturi si gatit acasa
Masina de facut paine sau robot de bucatarie? Ce alegi pentru aluaturi si gatit acasa Daca vrei sa pregatesti mai des paine, pizza, cozonac sau alte …
Citeste articolul →Ghid practic
Electrocasnice mici care chiar sunt folosite
Electrocasnice mici care chiar sunt folosite Unele produse ajung uitate in dulap, in timp ce altele sunt utilizate aproape zilnic. fierbator electric…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.