Inapoi la produseContinua sa descoperi ofertele din catalog
Animalele 3-5 ani/ Activitati de zi cu zi Engros

Animalele 3-5 ani/ Activitati de zi cu zi Engros

Pret de la7,66 lei

Descriere

Conține activități de recunoaștere a animalelor după mediul în care trăiesc și de diferențiere în funcție de particularitățile lor (hrană, adăpost, foloase pe care le oferă). Acest caiet face parte din colecția „Activități de zi cu zi”, care urmărește dezvoltarea copilului de-a lungul „copilăriei mijlocii”, în perioada dintre 3 ani și 6 ani. În această etapă a evoluției sale, jocul trebuie să fie activitatea principală – iar sarcinile propuse în caiete nu se abat de la acest principiu. Învățarea va deveni, astfel, o plăcere! Cu ajutorul cărții, copilul va învăța să coloreze și va descoperi lucruri interesante despre animale, natură și ecologie. Activități de zi cu zi este o colecție pentru preșcolari care încurajează exersarea zilnică a cunoștințelor într-un mod ludic. Cele zece titluri urmăresc dezvoltarea copilului de-a lungul „copilăriei mijlocii”, în perioada dintre 3 și 6 ani. În această etapă a evoluției sale, jocul trebuie să fie activitatea principală – iar sarcinile propuse în caiete nu se abat de la acest principiu. Învățarea va deveni, astfel, o plăcere!

Ghid de cumparare: cum alegi produsul potrivit?

Oferte disponibile

Compara preturile si alege comerciantul potrivit.

Compara alternative

Produse comparate

Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.