
Aventuri cu învățături
Descriere
Într-o lume în care alergăm după plăceri imediate și amuzament trecător, citește o poveste care să rămână cu tine toată viața! În această lume în care interacționăm prin intermediul mesajelor scrise pe dispozitive inteligente și ne izolăm din punct de vedere social, așază-te lângă mine să citim o poveste! Cartea aceasta este dedicată tuturor celor care vor să învețe din greșeli, fără însă a le comite. Volumul pe care îl privești îți oferă zece lecții de viață pe care le poți afla parcurgând poveștile eroilor din el. Alături de eroi vei descoperi care este adevărata frumusețe și cum se obține, vei simți grija unei mame și iubirea dintre frați, și, mai ales, importanța recunoștinței. Să nu uităm că la sfârșitul lecturării vei afla de la o pijama drăguță cum să îți îngrijești în mod corect corpul, lingurile te vor convinge să îți mănânci ciorbica, iar doamna învățătoare-rață te va învăța despre importanța scrisului caligrafic și a autodepășirii. Ai aici doar câteva dintre învățăturile pe care le vei desprinde din aceste pagini scrise special pentru tine. Te rog să îmi spui cum ți s-au părut și, de ce nu, să scrii și tu o poveste pentru mine. Cu drag de tine, Mălina! Ilustrații color.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.