
Aventurile copacului Charly si alte povestiri incantatoare - Ligia Cristina Florea
Descriere
Aventurile copacului Charly și alte povestiri încântătoare. Povestiri și poezii pentru copii de toate vârstele n n Aventurile copacului Charly și alte povestiri încântătoare s-a născut din dorința mea și a fiicei mele, Eliza Cristina, 12 ani, de a scrie împreună o carte despre natură și prietenie. Nu este prima carte pentru copii pe care o public, dar este prima noastră carte scrisă în colaborare, cu multă bucurie, după ideea Elizei, și am fi tare încântate dacă ea ar ajunge la sufletul cât mai multor copii, mai mici sau mai mari. Acesta este doar începutul! Noi iubim foarte mult plantele, animalele și tot ceea ce ne înconjoară și credem că, într-o lume din ce în ce mai grăbită, mai nepăsătoare și mai tehnologizată, întoarcerea la natură, la empatie, prin aprecierea lucrurilor aparent mărunte, dar, de fapt, foarte importante, la delicatețea poeziei și la fantezia poveștilor ne păstrează echilibrul, creativitatea și puterea de a visa cu ochii deschiși. Nu trebuie să ne pierdem niciodată candoarea și imaginația, fie că suntem copii, fie oameni mari! De aceea, vă invităm să (re)descoperiți copilăria împreună cu minunatele personaje ale acestei cărți! Charly, spiridușii, zânele pădurii, păsările, pisicuța Marilu și toți ceilalți prieteni vă așteaptă să le descoperiți aventurile! Căci, nu uitați: Poveștile sunt minunate, Chiar dacă nu-s adevărate! O lume-ntreagă ne arată, Mai veselă și colorată! n Pe-aripi de vis și de magie, Bine-ai venit, copilărie! Și oameni mari când devenim, Mai buni, mai drepți, cu toți să fim! n Lectură plăcută! Ligia și Eliza
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum sa alegi carti care te ajuta sa iti dezvolti gandirea practica
Cum sa alegi carti care te ajuta sa iti dezvolti gandirea practica Lectura poate avea multe roluri. Uneori citim pentru relaxare, alteori pentru cult…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere Multi oameni care citesc constant ajung, la un moment dat,…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca Multi cititori ajung, la un moment dat, intr-una dintre doua extreme. Fie aleg…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.