
Carol al II-lea, carlismul și carliștii. În România anilor 1930
Descriere
„Un factor care m-a determinat să examinez carlismul este maniera în care persoana regelui Carol al II lea a rămas în memoria colectivă. Deși există nenumărate surse care dovedesc popularitatea remarcabilă de care acest monarh s-a bucurat de-a lungul anilor 1930, în mod paradoxal, pe cât de popular și de prezent a fost în acest deceniu, pe atât de impopular și de absent a devenit odată cu destrămarea României Mari și abdicarea sa în septembrie 1940. Când îi sunt analizate acțiunile, reprezentările legate de persoana sa sunt de cele mai multe ori extrem de contradictorii. Fie i se scot în evidență meritele avute în modernizarea națiunii și în sprijinirea culturii naționale, fie este aspru acuzat pentru tarele vieții sale personale și pentru incapacitatea de a dirija rezistența armată în vara anului 1940. Memoria este totdeauna selectivă, mai ales când este vorba despre națiuni ori despre personalități politice. Potrivit celor mai mulți autori, Carol ar fi fost, pur și simplu, doar un afemeiat, un dictator, un reacționar și un mason. O asemenea interpretare se cuvine a fi reexaminată. Firește, nu având drept țel reabilitatea imaginii sale și a susținătorilor săi, ci propunând utilitatea explicativă a unui studiu centrat asupra puternicului melanj de monarhism și naționalism ce caracterizează ideologia și practica politică edificate în jurul acestui conducător.” DORU LIXANDRU „Principele Carol se reliefează în contururi precise de șef. O gândire limpede care alimentează o judecată de o curajoasă noutate plină de înțelepciune. În fiecare cuvânt pe care îl rostește Principele Carol simți ceea ce este mai caracteristic pentru un șef: siguranța.” PAMFIL ȘEICARU „Au trecut trei ani de când chemarea spre înaltele Sale destine L-a adus pe Regele Carol al II-lea pe tronul înaintașilor Săi. De atunci încoace toată viața publică a României este dominată de lupta între personalitatea creatoare a Suveranului și puterile trecutului, reprezentate prin vechii oameni politici.” MIHAIL MANOILESCU „Cărturăria e o îndeletnicire a sângelui nostru regal. Iubirea lui Carol al II-lea pentru ea e o moștenire familială, care și a descoperit afinitățile în tradiția voievodală a culturii noastre istorice. […] Regele Carol al II lea a instituit un cult pentru carte. […] Carol al II-lea, legând firul marii tradiții voievodale, va deschide o nouă eră brâncovenească.” NICHIFOR CRAINIC
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Puradoro Balsam Universal 200ml – Hidratează cu Argan, Jojoba & Keratină
Întărește-ți părul de la rădăcină până la vârfuri și descoperă frumusețea unui păr revitalizat și sănătos. Balsamul n…

Puradoro Serum Anti-Dermatită 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva dermatitei seboreice reducând roșeața, iritațiile și cojile. Formula sa avansată, calmează s…

Puradoro Serum Anti-Psoriazis 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva iritațiilor scalpului, reducând roșeața, mâncărimile și cojile. Formula sa avansată cu ingre…

Puradoro Balsam Magic Touch 50ml – Multifuncțional, Calmează Iritațiile
Un singur balsam, peste 20 de utilizări. Hidratează profund pielea uscată de pe coate, genunchi, călcâie și mâini, re…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o baie cu ultrasunete: volum, frecventa, putere si incalzire
Cum alegi o baie cu ultrasunete: volum, frecventa, putere si incalzire Unele produse sunt cumparate pentru o singura problema concreta, iar altele de…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o cabina de sablat: volum, debit de aer, duze si filtrare
Cum alegi o cabina de sablat: volum, debit de aer, duze si filtrare Unele produse sunt cumparate pentru o singura problema concreta, iar altele devin…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o camera endoscop industriala: sonda, articulare, rezolutie si protectie
Cum alegi o camera endoscop industriala: sonda, articulare, rezolutie si protectie Unele produse sunt cumparate pentru o singura problema concreta, i…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o statie cu aer cald pentru electronica: debit, temperatura si duze
Cum alegi o statie cu aer cald pentru electronica: debit, temperatura si duze Unele produse sunt cumparate pentru o singura problema concreta, iar al…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.