
Carte de lectura pentru copii engros. Lecturi suplimentare clasa I
Descriere
Primele cărți parcurse de copilul ajuns la vârsta școlară sunt definitorii pentru stimularea și modelarea interesului său pentru lectură. Prin titluri atent selecționate, care să constituie o sursă de învățăminte, dar și de divertisment, micul școlar este încurajat să-și folosească imaginația, să-și dezvolte capacitatea de a empatiza și să-și însușească anumite valori și modele de comportament. Textele incluse în acest volum servesc în totalitate scopului mai sus menționat, transformând fiecare pagină într-o minunată aventură a cunoașterii. Veți întâlni aici cele mai frumoase basme clasice, atât din literatura română, cât și din cea universală (Ion Creangă, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Frații Grimm, Hans Christian Andersen, Charles Perrault, Robert Southey), dar și numeroase povești populare, fabule, legende, poezii, ghicitori și proverbe. În alegerea lor s-au avut în vedere atât mesajul transmis, cât și accesibilitatea din punct de vedere al limbajului utilizat, adecvat nivelului de înțelegere al elevilor de clasa I.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada Una dintre cele mai frumoase parti ale lecturii este momentul in car…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o carte buna pentru adolescenti
Cum alegi o carte buna pentru adolescenti Alegerea unei carti pentru adolescenti poate fi dificila. Conteaza varsta, interesele, stilul de lectura si…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot fi citite in vacanta fara efort
Carti care pot fi citite in vacanta fara efort Vacanta este un moment bun pentru lectura, dar nu orice carte se potriveste. Uneori, ai nevoie de o ca…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce este util sa recitesti cartile care ti-au placut cel mai mult
De ce este util sa recitesti cartile care ti-au placut cel mai mult Multi cititori considera ca o carte trebuie citita o singura data. Totusi, unele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.