
Carte de lectura pentru copii engros. Povesti. H.C.Andersen
Descriere
Prezentul volum reunește povești de colecție semnate de cel mai îndrăgit autor pentru copii, scriitorul și poetul danez Hans Christian Andersen. Sunt basmele care au încântat generații de cititori de-a lungul timpului, motiv suficient ca ele să nu lipsească din nicio bibliotecă școlară. Astfel, indiferent de vârstă, vă veți bucura ca în cuprinsul Poveștilor să (re)găsiți titluri precum „Sirena“, „Ib și Cristina“, „Cinci într-o păstaie“, „Fetița cu chibrituri“, „Hainele noi ale împăratului“, „Amnarul fermecat“, „Degeţica“, „Prințesa și bobul de mazăre“, „Soldățelul de plumb“, „Rățușca cea urâtă“, „Crăiasa Zăpezii“ și multe altele. Aflați la vârsta celor pentru care a scris, cândva, Hans Christian Andersen, micii noștri cititori vor avea prilejul să pătrundă în minunatul univers al basmelor, în care animalele, plantele și obiectele sunt însuflețite, fiind înzestrate, la fel ca oamenii, cu sentimente, calități și defecte ce întruchipează, în esența lor, adevărurile dintotdeauna ale vieții. Povești este un volum pe care îl recomandăm tuturor generațiilor, tuturor celor care îndrăgesc aventura și magia. Poveștile lui Andersen nu îmbătrânesc niciodată, iar copiilor le place să le citească din nou peste ani și ani, chiar și atunci când vor fi, la rândul lor, părinți, de această dată copiilor sau nepoților lor.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Parfum De Camera Infinite Amber
dulce și învăluitor, Oriental, Acest Acord Cald De Chihlimbar Se întâlnește Cu Ienupărul și Uleiul Esențial De Chipar…

Triciclu electric persoane BLADE VIVA 14, 1200W, 60V 20Ah, 25 km/h, fara permis, autonomie 50 km, rosu-negru
Triciclul electric BLADE VIVA 14 este un model destinat transportului de persoane in mediul urban, oferind o solutie …

Triciclu electric Blade TRIP X2 2000 W, 25 km/h, autonomie pana la 70 km, baterie plumb- acid 72 V 20 Ah, greutate maxima 160 kg, Fara permis, rosu-negru
Triciclul electric BLADE TRIP X2 este conceput pentru transportul a doua persoane si pentru utilizare zilnica in medi…

Triciclu electric Blade TRIP X2 2000 W, 25 km/h, autonomie pana la 70 km, baterie plumb- acid 72 V 20 Ah, greutate maxima 160 kg, Fara permis, negru-portocaliu
Triciclul electric BLADE TRIP X2 este conceput pentru transportul a doua persoane si pentru utilizare zilnica in medi…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o carte buna pentru adolescenti
Cum alegi o carte buna pentru adolescenti Alegerea unei carti pentru adolescenti poate fi dificila. Conteaza varsta, interesele, stilul de lectura si…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot fi citite in vacanta fara efort
Carti care pot fi citite in vacanta fara efort Vacanta este un moment bun pentru lectura, dar nu orice carte se potriveste. Uneori, ai nevoie de o ca…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada Una dintre cele mai frumoase parti ale lecturii este momentul in car…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce este util sa recitesti cartile care ti-au placut cel mai mult
De ce este util sa recitesti cartile care ti-au placut cel mai mult Multi cititori considera ca o carte trebuie citita o singura data. Totusi, unele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.