
Cartea curajului și a candorii. Ce afli despre viață din îndrăznelile bunicului Radu și din caietul secret al bunicii Ana
Descriere
O noutate ca formulă narativă, Cartea curajului şi a candorii este un studiu de microistorie, o lucrare de nonficţiune pe care autorii au scris-o cu gândul la bunici. E o aventură a descoperirii istoriilor de familie, o călătorie palpitantă prin arhive, uneori grea și împovărătoare, dar de cele mai multe ori lină, entuziasmantă și în final eliberatoare. Povestea Anei și a lui Radu Mihail ne spune multe din istoria ultimului secol, veți călători prin școlile interbelice, prin lumea plină de însemnătate a educației militare, prin experiența-limită a războiului, prin străduința zilnică din viața de familie, prin încordarea sufletească a oamenilor în fața absurdului, prin alegerile hotărâtoare care te prăbușesc social, dar îți salvează sufletul. Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga au documentat povestea bunicilor Anei timp de peste 10 ani. Cartea conţine peste 300 de fotografii inedite, date din documentele păstrate în familie, din corespondenţă, din interviuri cu membrii familiei, din presa interbelică, din lucrări publicate, jurnale de război, arhivele publice și dosarele Securităţii. Tabloul unei epoci se rafinează prin destinele individuale și prin istoriile personale. Iar căutarea lor este o călătorie care nu se sfârșește niciodată. Cine o începe știe că efortul merită din plin. Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga: Cartea curajului şi a candorii este o poveste de iubire şi de supravieţuire. Este povestea lui Radu C. Mihail, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, militar neînfricat pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial și viitor colonel a cărui insolenţă i‐a înfuriat teribil pe comuniști, și a frumoasei Ana Vasilescu, educatoare în perioada interbelică, Miss Ciuc în 1930 și, din câte se știe și avem toată îndreptăţirea să credem, râvnitoare să devină o bună mamă de familie. Poftiţi în lumea de acum 100 de ani, în care ei doi se pregăteau pentru viaţă și, credeţi‐ne pe cuvânt, o făceau cu mare entuziasm, pentru că aveau toate motivele să fie încrezători. Când Radu Mihail își începea cariera de ofiţer și absol‐ vea școală militară după școală militară, Ana Vasilescu învăţa să devină o bună maîtresse de maison, adică un soi de stăpână a casei, coordonatoare a personalului de serviciu și executantă ea însăși a treburilor domestice. Iar învăţătura asta nu însemna deloc biletul de intrare triumfală într‐o viaţă anostă de gospodină, cum ne‐am putea închipui azi, ci dobândirea unui arsenal zdravăn de cunoștinţe practice, vrednicie, tact și seninătate în rezolvarea treburilor zilnice. Un arsenal nepreţuit de trucuri și reţete pe care le veţi putea folosi din plin. Cum arăta lumea duios imperfectă a bunei rânduieli veţi afla din povestea lor, din albumul de familie și din caietul secret al Anei Vasilescu, în care se găsesc multe delicii pentru vremurile de azi. Cum se clatină lumea așezată a Anei și a lui Radu în al Doilea Război Mondial veţi afla din scrisori și din fotografii. Priviţi‐le în voie, fotografiile spun multe. Cum se zguduie lumea lor din temelii după război aflaţi din memoriile lui Radu Mihail și din dosarul lui de urmărire de la Securitate. Citiţi fără să vă‐ntristaţi, poate că n‐a fost tocmai norocos, dar a avut izbânzile lui. Ce rămâne întreg și neatins din acea lume, ca și cum răul a trecut în grabă și a uitat să distrugă, asta veţi înţelege singuri și are să vă fie de folos mereu. Cu grijă, e mai fragil decât ceșcuţele din porţelan și mai diafan decât o boare. Ah, aţi simţit, nu‐i așa?
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Puradoro Balsam Universal 200ml – Hidratează cu Argan, Jojoba & Keratină
Întărește-ți părul de la rădăcină până la vârfuri și descoperă frumusețea unui păr revitalizat și sănătos. Balsamul n…

Puradoro Serum Anti-Dermatită 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva dermatitei seboreice reducând roșeața, iritațiile și cojile. Formula sa avansată, calmează s…

Puradoro Serum Anti-Psoriazis 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva iritațiilor scalpului, reducând roșeața, mâncărimile și cojile. Formula sa avansată cu ingre…

Puradoro Balsam Magic Touch 50ml – Multifuncțional, Calmează Iritațiile
Un singur balsam, peste 20 de utilizări. Hidratează profund pielea uscată de pe coate, genunchi, călcâie și mâini, re…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o saltea de fitness pentru antrenamente acasa - Ghid complet despre grosime, dimensiuni, materiale, aderenta, confort, exercitii si intretinere
Cum alegi o saltea de fitness pentru antrenamente acasa - Ghid complet despre grosime, dimensiuni, materiale, aderenta, confort, exercitii si intreti…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o saltea autogonflabilă pentru camping
Cum alegi o saltea autogonflabilă pentru camping Dacă te interesează un saltea camping, merită să pornești de la problema pe care vrei să o rezolvi. …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o saltea de protecție pentru aparatele fitness
Cum alegi o saltea de protecție pentru aparatele fitness Dacă vrei să cumperi un saltea protecție fitness, începe prin a separa funcțiile necesare de…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un suport pentru halteră
Cum alegi un suport pentru halteră Oferta de suport halteră poate fi mai ușor de înțeles dacă pornești de la trei lucruri: utilizarea reală, compatib…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.