
Carti, vise si identitati in miscare | Rodica Grigore
Descriere
„Impartit in doua sectiuni, intitulate Lectura si literatura, respectiv Istorie vs. rememorare, volumul acesta cuprinde eseuri dedicate unor scriitori ai epocii contemporane, a caror opera am citit-o (ori am recitit-o) adesea. Prima parte a cartii este centrata asupra unor texte reprezentative apartinand catorva autori preocupati de diferitele aspecte ale relatiei dintre cititor si text si, deopotriva, de semnificatiile pe care elementele livresti le primesc in contextul literaturii prezentului. Astfel, de la Octavio Paz, Anthony Burgess, J.M. Coetzee, Jeanette Winterson sau Alessandro Baricco si pana la Jay Parini, Dario Fo ori Amos Oz, se va vedea ca lectia marii literaturi este intotdeauna esentiala pentru configurarea orizonturilor textului contemporan. Care, cel putin la unul dintre nivelurile sale, reprezinta si un efort de a reciti (si de a reinterpreta) ceea ce s-a scris in epocile anterioare. Cea de-a doua sectiune a cartii de fata analizeaza, mai cu seama din perspectiva raportului stabilit intre istorie si rememorare, scrieri ale unor autori proveniti din spatii culturale diferite, precum Boris Pahor, Ismail Kadare, Antonio Lobo Antunes, Miguel Delibes, Javier Marias sau James Meek, pentru a evidentia, in fiecare caz in parte, rolul amintirii, al inregistrarii exacte a evenimentelor petrecute, dar, deopotriva, al imaginatiei creatoare, mai ales prin raportare la mecanismele istoriei si tinand seama de modul in care aceasta influenteaza destinul omenesc.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.


Carte Princess Mimi Mini Magic-Scratch Book
Carte Princess Mimi Mini Magic-Scratch Book Depesche PT11413 In aceasta carte toate paginile sunt acoperite c…


Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.