
Ce am văzut la Auschwitz. Însemnări
Descriere
Publicarea caietelor lui Alter Fajnzylberg, prizonier la Auschwitz-Birkenau din aprilie 1942 până în ianuarie 1945, obligat să activeze timp de 18 luni în unitatea Sonderkommando, constituie o contribuție excepțională la bibliografia dedicată istoriei Holocaustului. Aceste scrieri inedite, așternute pe hârtie în limba polonă, la sosirea sa în Franța, din nevoia apăsătoare de a povesti cele văzute în lagăre, au fost apoi puse într-o cutie de pantofi și îngropate – ca un secret greu de purtat. Aveau să treacă decenii întregi până când unicul său fiu, Roger, să le scoată la lumină, să le traducă în limba franceză și să le plaseze în contextul acelor vremuri, cu ajutorul istoricului francez Alban Perrin.Ce am văzut la Auschwitz reprezintă o remarcabilă mărturie despre ororile petrecute în infamul lagăr de concentrare, cu atât mai valoroasă având în vedere numărul foarte mic al supraviețuitorilor din cadrul unității Sonderkommando, dată fiind încercarea naziștilor de a elimina martorii acțiunilor lor abominabile. Această lucrare, rod al unui îndelungat proces de transcriere și traducere, prezintă o mărturie fundamentală: cea a lui Alter Fajnzylberg, unul dintre supraviețuitorii și, totodată, luptătorii din rezistență ai Sonderkommando-ului de la Auschwitz-Birkenau, decedat în 1987. Fondation pour la Mémoire de la Shoa
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Sandale universali k2004grp pentru vară roz copii
Sandali New Balance K2004GRP * Sandale pentru copii New Balance K2004GRP realizate din materiale de cea mai inalta ca…

Șosete de ciclism respirabile – Violet / Working vs Cycling
ȘOSETE DE CICLISM WORKING VS CYCLING În ciclism, șosetele sunt indispensabile și foarte importante, la fel ca și cali…

Hanorac de drumeție pentru femei Jack Wolfskin High Curl
Bluza de drumeție pentru femei Jack Wolfskin High Curl este o bluză confortabilă, ideală pentru utilizarea zilnică și…

Adaptor tijă șa 26,8 mm la 25,4 mm, aluminiu, 80 mm
Adaptor pentru tijă de șa 26,8 mm la 25,4 mm, marca 1280. Realizat din aluminiu ușor, lungime 80 mm; diametru exterio…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.