
Cind apune soarele - Florian Illies
Descriere
Cînd apune soarele. Familia Mann în Sanary-sur-Mer n În torida vară a anului 1933, situația politică din Europa se înrăutățește după ascensiunea la putere a național-socialiștilor - și la fel se înrăutățește și situația lui Thomas și Katiei Mann și a celor șase copii ai lor. n n Chiar dacă îi vine greu să accepte ideea de a-și părăsi căminul, scriitorul devine conștient că mediul din Germania nu îi mai este prielnic, așa că, în iunie, aflată la capătul puterilor, familia Mann alege să se mute pe coasta franceză a Mediteranei, în idilicul oraș portuar Sanary-sur-Mer, prima oprire din lungul ei exil. La fel ca în cărțile sale anterioare, n n Florian Illies combină cu măiestrie faptele istorice meticulos documentate cu atmosfera epocii, cititorul putând simți amenințarea politică ce plutește deasupra familiei Mann și frămîntările membrilor acesteia, redate mai ales prin scrisori și fragmente de jurnal. n Portretul lunilor petrecute în sudul Franței nu ar fi însă complet fără numeroșii artiști și intelectuali refugiați cu care familia intră în contact acolo, printre care Lion Feuchtwanger, Bertolt Brecht, Arnold Zweig sau René Schickele. n n Concentrîndu-se asupra probabil celei mai faimoase familii de artiști germani aflați în exil în anii 1930, Cînd apune soarele relevă teama, melancolia și durerea pe care le-o pricinuiește pierderea patriei și bunurilor lor, dar și conflictul interior și voința de a supraviețui chiar și atunci când vechea ordine amenință să se prăbușească. n n Traducere din limba germană de Octavian Nicolae.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Organic Ashwagandha Powder - Pulbere de Ashwagandha, supliment alimentar destinat susținerii stării de bine și a vitalității, 250 g pulbere, FutuNatura
Supliment alimentar sub formă de pulbere destinat susținerii echilibrului organismului, vitalității și adaptării la p…

Black Maca - Pulbere de Maca Neagră, supliment alimentar destinat susținerii vitalității, energiei, libidoului și fertilității, cu maca neagră BIO, 500 g
Supliment alimentar sub formă de pulbere destinat susținerii energiei, vitalității, performanței fizice și mentale, p…

Organic Maca Powder - Pulbere de Maca Roșie, supliment alimentar destinat susținerii energiei, vitalității și performanței fizice și mentale, 500 g pulbere, FutuNatura
Supliment alimentar obținut din rădăcină de maca cultivată ecologic în Peru. Este apreciată pentru aportul său nutrit…

ORGANIZATOR Natural bambus cu sertare 13,5x33x21 cm
Organizează-ți rutina zilnică cu organizatorul cu sertare din bambus. Sertarele solide oferă ordine pentru obiecte mi…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile Copiii se plictisesc repede de jucariile care nu le stimuleaza imaginatia sau care sunt primite in …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile Copiii se plictisesc repede de jucariile care nu le stimuleaza imaginatia sau care sunt primite in …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum pastrezi jucariile copiilor mai usor de gasit
Cum pastrezi jucariile copiilor mai usor de gasit Jucariile se pierd cand toate sunt puse la gramada. Cutiile pe categorii si rotirea jucariilor pot …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile Copiii se plictisesc repede de jucariile care nu le stimuleaza imaginatia sau care sunt primite in …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.