
Conflictul dintre noi
Descriere
Incredibil, și duminica asta trebuie să mergem la masă la ai tăi?! , Nu ții niciodată cont de nevoile mele! , În fiecare seară butonezi telefonul cu orele, m-am săturat! Acestea și o sumedenie de alte replici pot fi la ordinea zilei într-un cuplu. Iar emoțiile din spatele lor pot fi normale, atâta vreme cât fiecare dintre cei doi și le asumă și are în vedere nu doar binele său propriu, ci și al relației și al celuilalt. În esență, nu conflictul este negativ, ci modul în care ne raportăm la el, perpetuându-l sau evitându-l mai mult sau mai puțin elegant. Și uneori se ajunge la părăsirea cuplului, explicită sau tăcută, prin fuga într-o relație extraconjugală sau în muncă, de exemplu, ori chiar la ruptura definitivă.Recurgând la vasta sa experiență în psihoterapia de cuplu, Domnica Petrovai vă oferă în această carte o înțelegere a conflictului, a cauzelor și posibilităților sale de rezolvare, precum și numeroase exemple și tehnici menite să vă ajute să depășiți momentele supraîncărcate emoțional, să vă cunoașteți mai bine și să vă consolidați relația.Domnica Petrovai este psihoterapeut de cuplu și de familie, fondatoarea programului de formare Cuplu Conștient , unde pregătește și supervizează terapeuții în demersul lor de a sprijini cuplurile aflate în criză. De peste 25 de ani ghidează oameni, companii și școli în procesul lor de transformare emoțională și organizațională, efort care se reflectă în proiectele pe care le coordonează: Mind Education , Sinergie , Școala pentru Cuplu și Bine . Separarea, ruptura însoțită de resentimente și învinovățirea celuilalt sau uneori divorțul nu mai sunt singurele opțiuni. Avem însă o istorie dificilă cu conflictul, și mulți aleg atacul la persoană, victimizarea sau învinovățirea celuilalt, agresivitatea sau violența. Simplu spus, nu știm să traversăm etapele relațiilor și relației de cuplu și nu ne vedem contribuția la conflictele și tensiunile din relații. De aceea, pentru a ne fi bine în cuplu, avem nevoie de o schimbare în relația cu conflictul, de a ne aduce contribuția personală și angajamentul real față de relația intimă și de relațiile cu ceilalți. - Domnica PetrovaiCe le-ai recomanda altor cupluri aflate într-o situație de criză similară?Ea: Eu am simțit în momentele de criza că noi doi, oricât de mult ne iubim, nu putem rezolva singuri conflictele. Simțeam că trebuie un mediator imparțial și m-am gândit că asta doar un terapeut poate să o facă. Toate discuțiile cu prietenii, cărți, informații haotice de pe internet nu ajutau concret.El: Deschidere în comunicarea nevoilor și dorințelor. Ureche care să audă vocea celuilalt.Domnica Petrova
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.