
Copilul care auzea muzica stelelor - Elodie Fondacci, Baptistine Mesange
Descriere
Siderati vor fi cititorii acestei povesti solare si selenare deopotriva.Un baietel oarecare, care ar fi putut fi la fel de bine o fetita, purtand unul sau chiar toate numele, auzea necontenit cantecele stelelor. Liricitatea armonica a muzicii reusea sa il inalte intr-o asa masura incat parea decazut din respectul datorat celor telurice. Dar nu, acesta doar se scalda in minunatia reverberanta a sunetelor. Inexplicabil, sonoritatea tindea la inaudibilitate, iar muzica ce ii inunda urechile pana atunci se risipea. In zadar incercase micutul sa isi ,,boteze din nou urechiusele, intrucat acestea nu mai captau acordurile stelelor, desi erau perfect sanatoase, dupa cum il asigurase chiar si un doctor. Intr-o zi, dupa ce orele de scoala s-au scurs, auzise cantecul sau preferat, cantul Stelei Ciobanului - dar nu fredonat de Stea, ci de domnul Octav, personalitate ce se aseamana cu Socrate, atat prin dialog, cat si prin atitudine. Cantand impreuna, determina steaua sa-i acompanieze. Descoperisera deci modalitatea prin care ar putea reda glasul stelelor. Astfel debuteaza calatoria lor astronomica, astrala, muzicala si spectrala, al carei tel ar fi imortalizarea portabila, prin intermediul portativelor, a hartii cerului. Existand 88 de constelatii, efortul se arata herculean, insa, treptat, cei doi ajung in postura de dirijori, de indrumatori, avand in al lor mic cor (cer) celest atat copii, cat si parinti. Senin si sublim, reusesc sa incante stelele intr-o asa masura incat chiar si ele au reinceput sa cante - ori sa fie auzite. Dincolo de simplitatea si frumusetea constructiei textului, de atentia acordata numelor personajelor (domnul Octav intruchipand octava si trepetele ce trebuiesc atinse pentru aselenizarea in proximitatea fiecareia din cele 88 de constelatii; Celeste, care este, pentru erou, celesta), povestea nu doar ca invita la o reconsiderare a notatiilor folosite pentru a ilustra, arata ori plasa un corp in spatiu si timp, dar reuseste si sa demoleze orice fel de prejudecata, prin modul in care toti il asculta fascinati pe domnul Octav, dar si sa impace orice fiinta cu infatisarea care ii este data - pistruii nu sunt, de altfel, decat stele pe pielea noastra. Cu totii suntem corpuri celeste. n n Ilustratii color. n n Traducere din limba franceza de Diana Calangea.
Alege oferta potrivita
Compara ofertele active de mai jos. Cumpararea se finalizeaza pe site-ul comerciantului.
Compara ofertele disponibile ↓Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Tortul magic de Craciun
În atelierul lui Moș Crăciun lucra un spiriduș vesel pe nume Fred. Spre deosebire de alți spiriduși, care fabricau ju…

Dorinta regelui - Heinz Janisch, Silke Leffler
Imagineaza-ti ca in fata ochilor tai se desfasoara silueta impunatoare a unui rege; si, in timp ce il privesti si te …

i-Minds 2.0. Mintea sub influenta tehnologiei - Mari K. Swingle
O analiză bine documentată asupra efectelor emoționale și cognitive ale i-tehnologiei asupra dezvoltării noastre psih…

In asteptarea Craciunului - Gaby Scholz
Cum îi învățăm pe copii că magia Crăciunului înseamnă mai mult decât darurile de sub brad? O poveste ilustrată despre…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile Copiii se plictisesc repede de jucariile care nu le stimuleaza imaginatia sau care sunt primite in …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile Copiii se plictisesc repede de jucariile care nu le stimuleaza imaginatia sau care sunt primite in …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile
De ce unele jucarii ajung uitate dupa cateva zile Copiii se plictisesc repede de jucariile care nu le stimuleaza imaginatia sau care sunt primite in …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce tenisul este unul dintre cele mai bune sporturi pentru copii și adulți
Acasă | Blog De ce tenisul este unul dintre cele mai bune sporturi pentru copii și adulți Într-o perioadă în care mulți petrec ore întregi în fața te…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.