
Corpul artă și politică în imaginea contemporana
Descriere
În volumul Corpul, artă și politică în imaginea contemporană, corpul uman, corpul activ, imersat în social și confruntat cu politicile contextului istoric, devine obiect de studiu. Flavia Lupu investighează, din perspectiva studiilor critice contemporane și a experienței personale de creator de artă, statutul corpului în devenire ca vehicul al cunoașterii, stereotip și reflexie asumată a lumii în care trăim. Demersul său teoretic și artistic se înscrie într-un context local/regional european și se justifică printr-o analiză critică a trecutului socialist/comunist, care a influențat, așa cum subliniază autoarea, prin ideologie, legislație, structură socială, politică, economică, educațională, culturală, gândirea, comportamentul, acțiunile și producțiile noastre culturale înainte și după 1990.Analizele și concluziile autoarei sunt fruste, dar și nuanțate, acolo unde ambiguitatea unor concepte contemporane lasă deschisă discuția despre corp și politici corporale.Corpul, artă și politică în imaginea contemporană este o scriere de artă complexă și necesară în câmpul studiilor vizuale contemporane, în care dimensiunea teoretică și practicile artistice actuale generează o nouă vizualitate.Marilena Preda Sân
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Hill s SP Feline Adult Sterilised Salmon 3 kg
Hrana pentru pisici adulte sterilizate Hill 39;s Science Plan STERILISED CAT cu SOMON este o hrană completă pentru pi…

Hill s SP Feline Adult Sterilised Salmon 1.5 kg
Hrana pentru pisici adulte sterilizate Hill 39;s Science Plan STERILISED CAT cu SOMON este o hrană completă pentru pi…

Anti Hairball VetFood - Pulbere pentru pisici impotriva formarii bilelor de par 10x2.6 g
ANTI HAIRBALL Furaj complementar pentru pisici ANTI Hairball este o combinație de inulină, fibre, acizi grași Omega-3…

Hrana uscata caini, Superior Care Red Coat Grain Free Adult SmallMini Breeds cu Somon 1,5 kg
Nature 39;s Protection Superior Care Red Coat Grain Free Salmon Adult Small Breed hrana uscata super premium pentru c…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Tenis de 2 ori pe saptamana, ce se intampla cu corpul tau
Acasă | Blog Tenis de 2 ori pe saptamana, ce se intampla cu corpul tau Ce Se Întâmplă În Corpul Tău Dacă Joci Tenis De 2 Ori Pe Săptămână? Beneficii …
Citeste articolul →Ghid practic
Tenis pentru sanatate
Acasă | Blog Tenis pentru sanatate Tenis pentru sănătate: ce schimbă cu adevărat în corpul tău body { font-family: -apple-system, BlinkMacSystemFont,…
Citeste articolul →Ghid practic
Piese auto BMW originale sau aftermarket? Ghid complet pentru soferii din Romania
Acasă | Blog Piese auto BMW originale sau aftermarket? Ghid complet pentru soferii din Romania Dacă ai un BMW, știi deja că mașina nu iartă compromis…
Citeste articolul →Ghid practic
Echipamente simple pentru oameni care vor sa inceapa sportul
Echipamente simple pentru oameni care vor sa inceapa sportul Multi oameni amana sportul pentru ca isi imagineaza ca au nevoie de echipamente scumpe s…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.