
Cum sa nu mai intarzii: tot ce ce trebuie sa stii despre procrastinare
Descriere
Iti doresti din tot sufletul sa fii punctual si, cu toate acestea, intarzii mereu? Amani lucruri importante pana in ultimul moment, cand este aproape imposibil sa reusesti ce ti-ai propus? Traiesti aproape in permanenta cu un nod in stomac, din vinovatie fata de cei care te asteapta, iar si iar? Te macina sentimentul de a trece drept un neispravit fata de cei care trebuie, incontinuu, sa-si dea planurile si programul peste cap din cauza amanarilor si intarzierilor tale sistematice? Te-ai saturat de propriile minciuni pe care le spui pentru a te justifica, chiar daca, de fapt, nimeni nu te mai crede? Cine intarzie vesnic si lasa mereu pe maine ce poate face azi sfarseste prin a-i exaspera pe cei din jur. Nu este vorba nici de lene, nici de lipsa de organizare, cu atat mai putin de lipsa de integritate sau de respect fata de ceilalti. Acest tip de comportament se numeste procrastinare si este o manifestare a lipsei de stima de sine ce il afecteaza si pe copilul care nu reuseste sa-si faca temele la timp, si pe adultul care acumuleaza intarzieri peste intarzieri la job sau acasa. Ce se intampla in mintea acestora? De unde le vine aceasta ,,manie ? Cum se pot vindeca de ea? Ce putem face ca sa convietuim, acasa si la job, cu persoane a caror tendinta spre procrastinare ne afecteaza in mod curent? Cartea de fata aduce la lumina motivele pentru care amanam si care isi pot afla radacinile atat in experientele din copilarie, cat si din perioada adulta. Cu empatie, Jane Burka si Lenora M. Yuen, doctori in psihologie, ne explica mecanismele procrastinarii si ne propun sfaturi si metode insotite de teste si exercitii pentru a scapa pentru totdeauna de aceasta problema.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.
The Summer Seekers
Autor: Sarah Morgan. Titlu: The Summer Seekers. Editura: HQ. Anul: 2021. Numar volume: 1. Numar pagini: 448. Limba: E…
Sins of the Father
Autor: Kitty Neale. Titlu: Sins of the Father. Editura: Avon. Anul: 2016. Numar volume: 1. Numar pagini: 578. Limba: …
Engleby
Autor: Sebastian Faulks. Titlu: Engleby. Editura: Vintage. Anul: 2007. Numar volume: 1. Numar pagini: 342. Limba: Eng…
Envy / Invidie
Autor: Collen Nolan. Titlu: Envy. Editura: Pan. Anul: 2010. Numar volume: 1. Numar pagini: 406. Limba: Engleza. Dimen…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Carti cadou care pot fi alese fara prea mult stres
Carti cadou care pot fi alese fara prea mult stres Un articol bun despre lectura nu trebuie sa fie complicat. Trebuie sa vorbeasca despre o nevoie re…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru seri linistite fara telefon
Carti potrivite pentru seri linistite fara telefon Un articol bun despre lectura nu trebuie sa fie complicat. Trebuie sa vorbeasca despre o nevoie re…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes Majoritatea oamenilor citesc despre subiectele care ii intereseaza deja. Este un lu…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.