
Cura Kneipp. Puterile vindecatoare ale apei - Sebastian Kneipp
Descriere
Este un obicei general că oricine a agonisit ceva în viață sau a făcut vreo lucrare însemnată să poarte de grijă ca această avere sau lucrare să aibă o subzistenţă în viitor, să fie apreciată şi să ajungă în mâini bune, care să o întrebuinţeze cât mai bine cu putinţă; în acest scop el îşi face Testamentul. n n În cursul anilor din urmă, am scris câteva cărți care au un cuprins diferit. Nu le-am scris pentru mine, ci pentru omenire, şi anume pentru aceia care sunt încercați de suferinţe şi nevoi de tot felul. Le-am scris într-o exprimare cât se poate de simplă şi de nepretențioasă, pentru ca oricine să înțeleagă totul şi să-şi poată alege ceea ce-i poate fi de folos. Înainte de toate voiam să dau printr-însele reguli pentru viaţă şi indicaţii cum să poată cineva să se ajute singur la nevoie. Toată năzuința mea a fost îndreptată către unicul țel de a înfăţişa şi explica ceea ce Creatorul ne oferă prin apă şi prin plante. n n Precum într-o expoziție se arată privitorilor diferite obiecte, tot astfel şi aici se pot găsi diferite lucruri folositoare pentru viață.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.