De la pediatrie la psihanaliză - D.W. Winnicott

Descriere

conține scrieri din perioada 1931-1956 în care D.W. Winnicott expune insighturi din practica sa pediatrică și psihanalitică, insighturi fără de care psihanaliza de astăzi ar arăta cu totul altfel. Elocvent și pătrunzător, elaborează cu o simplitate uluitoare aspecte complexe pe care le face ușor de înțeles și introduce concepte clinice omniprezente în psihoterapia de astăzi, precum apărarea maniacală, obiect tranzițional, tendința antisocială și preocuparea maternă primară. Urmând tradiția kleiniană, explorează viața psihică din perioada preoedipiană, însă aduce importante modificări acestei paradigme, punând într-o nouă lumină dezvoltarea timpurie: agresivitatea nu este înnăscută, ci apare ca reacție în interacțiunea individ-mediu, iar mediul primește în viziunea winnicottiană un rol esențial în configurarea conflictelor și apărărilor. este o lectură necesară pentru înțelegerea rădăcinilor dezvoltării și vieții psihice. DONALD WOODS WINNICOTT (1896-1971), pediatru și psihanalist britanic, a introdus în psihologie concepte esențiale și omniprezente în psihologia de astăzi. A fost șef al Departamentului de Copii al Institutului de Psihanaliză din Londra și de două ori președinte al Societății Britanice de Psihanaliză. De același autor au apărut la Editura Trei,, ,. Copilul simte că lucrurile dinăuntru sunt bune sau rele, la fel cum și lucrurile din afară sunt bune sau rele. Calitatea de bun sau rău depinde de relativa acceptabilitate a scopului în procesul de a lua înăuntru. Aceasta, la rândul ei, depinde de tăria impulsurilor distructive în raport cu impulsurile de iubire și de capacitatea fiecărui copil de a tolera anxietățile derivate din tendințele distructive. De asemenea, [...] trebuie să fie luată în considerare natura mecanismelor defensive ale copilului, inclusiv gradul de dezvoltare al capacității lui de-a face reparație. Aceste lucruri pot fi rezumate afirmând că putința copilului de a păstra în viață ceea ce iubește și de a menține credința în propria iubire are o influență importantă asupra a cât de bune sau rele îi par lucrurile dinăuntrul sau din afara lui.    Inițial, lucrul important este că analistul nu este deprimat și pacientul se regăsește pe sine, deoarece analistul nu are nevoie ca pacientul să fie bun sau curat sau compliant, și nici măcar nu are nevoie să îl poată învăța ceva pe pacient. Pacientul poate evolua în propriul ritm. Poate eșua dacă dorește, și îi este oferit timp și un fel de siguranță locală. Aceste detalii externe de gestionare reprezintă condițiile esențiale pentru ca pacientul să-și descopere propria iubire, cu inevitabilele complicații ale agresivității și vinovăției, singurele lucruri care dau sens reparației și restituției. CUPRINS Introducere Partea întâi I.  O observație asupra normalității și anxietății II.  Mișcări necontrolate PARTEA A DOUA  III.  Apetitul și tulburările emoționale IV.Observarea bebelușilor într‑o situație prestabilită V.Consultații în cadrul Departamentului pentru Copii VI.  Psihonevrozele oculare ale copilăriei VII.  Reparație în privința apărării organizate a mamei împotriva depresiei VIII. Anxietatea asociată cu insecuritate IX.  Toleranța la simptom în pediatrie O istorie de caz X.  Un caz gestionat acasă PARTEA A TREIA XI.  Apărarea maniacală XII. Dezvoltarea emoțională primitivă XIII. Pediatrie și psihiatrie XIV.   Amintirile nașterii, trauma nașterii și anxietatea XV.  Ură în contratransfer XVI.  Agresiunea în relație cu dezvoltarea emoțională XVII. Psihoză și îngrijirea copilului XVIII. Obiecte tranziționale și fenomene tranziționale XIX. Mintea și relația sa cu psiho‑soma XX. Retragere și regresie XXI.  Poziția depresivă în dezvoltarea emoțională normală XXII.  Aspecte clinice și metapsihologice ale regresiei în cadrul psihanalitic XXIII. Varietăți clinice ale transferului XXIV. Preocuparea maternă primară XXV.  Tendința antisocială XXVI. Pediatrie și nevroză infantilă Bibliografie Index