
De la Ungaria Mare la România Mare
Descriere
Până relativ recent, istoria eugeniei din Europa Centrală și de Est era aproape necunoscută atât specialiștilor, cât și publicului larg. În perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Ungaria și România au trecut prin modificări teritoriale şi transformări demografice profunde. În această perioadă, eugeniștii români și maghiari, dar și cei germani au publicat substanțial despre așa-zisa știință a îmbunătățirii rasei umane, s-au organizat în societăți academice, au organizat dezbateri publice și prelegeri populare, au influențat politici sanitare, de sănătate publică și educaționale. De asemenea, unii dintre ei au contribuit la formularea și apoi punerea în practică a politicilor de excludere socială și purificare etnică, de la deportări și schimburi de populație până la Holocaust. Lucrarea trasează carierele științifice ale unor eugeniști reprezentativi din cele două țări și descrie totodată modul în care fiecare dintre ei a articulat științific teoriile eugenice propuse. Mai mult, acești autori și ideile lor eugenice sunt contextualizați pentru a-și putea găsi locul în domeniul mai larg al istoriografiei, dar și în dezbaterile curente despre memorie, moșteniri culturale, istorie comună și, nu în ultimul rând, despre resurgența etnonaționalismelor
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Hill s SP Feline Adult Sterilised Salmon 3 kg
Hrana pentru pisici adulte sterilizate Hill 39;s Science Plan STERILISED CAT cu SOMON este o hrană completă pentru pi…

Hill s SP Feline Adult Sterilised Salmon 1.5 kg
Hrana pentru pisici adulte sterilizate Hill 39;s Science Plan STERILISED CAT cu SOMON este o hrană completă pentru pi…

Anti Hairball VetFood - Pulbere pentru pisici impotriva formarii bilelor de par 10x2.6 g
ANTI HAIRBALL Furaj complementar pentru pisici ANTI Hairball este o combinație de inulină, fibre, acizi grași Omega-3…

Hrana uscata caini, Superior Care Red Coat Grain Free Adult SmallMini Breeds cu Somon 1,5 kg
Nature 39;s Protection Superior Care Red Coat Grain Free Salmon Adult Small Breed hrana uscata super premium pentru c…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Router Wi-Fi pentru o casa mare: ce trebuie sa verifici
Router Wi-Fi pentru o casa mare: ce trebuie sa verificiO alegere bună începe cu o întrebare simplă: chiar îmi trebuie acest produs și îl voi folosi s…
Citeste articolul →Ghid practic
Router Wi-Fi pentru o casa mare: ce trebuie sa verifici
Router Wi-Fi pentru o casa mare: ce trebuie sa verificiO alegere bună începe cu o întrebare simplă: chiar îmi trebuie acest produs și îl voi folosi s…
Citeste articolul →Ghid practic
Servicii Web Design Prețuri: Cât Costă Real în România
🖨 Print Servicii Web Design Prețuri: Cât Costă Real în România Ai căutat „servicii web design prețuri" și ai ajuns pe zeci de site-uri care îți promi…
Citeste articolul →Ghid practic
Marea Evadare Literara Bookzone: reduceri de pana la 85% și surprize zilnice pentru cititori
Acasă | Blog Marea Evadare Literara Bookzone: reduceri de pana la 85% și surprize zilnice pentru cititori Dacă iubești cărțile sau cauți ceva bun de …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.