Despre fenomenul spiritului în artă şi ştiinţă. Opere Complete, vol. 15 - C.G. Jung
Descriere
«…numai acea parte a artei care există în procesul plăsmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu însă şi aceea care reprezintă esenţa intrinsecă a artei. Această a doua parte, ca şi întrebarea ce reprezintă arta în sine, nu poate constitui niciodată obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.» C.G. Jung Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atât cât suntem în stare să-l urmărim, constă în stimularea inconştientă a arhetipului şi în dezvoltarea şi amplificarea lui până la opera desăvârşită. Plăsmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere în limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui să regăsească accesul la sursele cele mai profunde ale vieţii, care altfel i-ar fi fost zăgăzuite. În aceasta constă importanţa socială a artei: ea lucrează continuu la educarea spiritului epocii, căci ea aduce acele aspecte care îi lipseau cel mai mult acestuia. Din insatisfacţia prezentului năzuinţa artistului se retrage, până când ea atinge acea imagine primordială în inconştient aptă să compenseze în modul cel mai eficient insuficienţa şi unilateralitatea spiritului epocii. Această imagine o prinde ea şi, în timp ce o ridică din cea mai adâncă neconştienţă şi o apropie de conştiinţă, se modifică şi forma ei, până când poate fi preluată de oamenii prezentului după capacitatea lor de înţelegere. C.G. Jung «Opera de artă nu înseamnă doar obârşie şi derivare, ci reprezintă o nouă plăsmuire creatoare tocmai a acelor condiţii din care o psihologie cauzalistă ar vrea s-o deducă în mod valabil. Planta nu este doar un simplu produs al solului, ci un proces în sine calm, viu, creator, a cărui natură nu are nimic de-a face cu structura solului.» C.G. Jung Cuprins: I Paracelsus II Paracelsus ca medic III Sigmund Freud ca fenomen de istorie a culturii IV Sigmund Freud V Întru memoria lui Richard Wilhelm VI Despre legãturile psihologiei analitice cu opera literarã VII Psihologie si literaturã Cuvânt înainte Introducere 1. Opera 2. Scriitorul VIII Ulise. Un monolog Observatie preliminarã a autorului Anexã IX Picasso Anexe Bibliografie Indice de nume Indice de termeni
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Brit Premium By Nature Light - 15-kg
Brit Premium By Nature Light Hrana completa formula de curcan si de pui, pentru caini supraponderali de toate rasele.…

Eat&Fun Recompense Caini Pui Si Cod Cub 100 g
Eat&Fun Recompense Caini Pui Si Cod Cub 100 g Remediu antistres – recompense delicioase ce captează atenția câini…


Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Electrocasnice mici care chiar sunt folosite
Electrocasnice mici care chiar sunt folosite Unele produse ajung uitate in dulap, in timp ce altele sunt utilizate aproape zilnic. fierbator electric…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere Multi oameni care citesc constant ajung, la un moment dat,…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca Multi cititori ajung, la un moment dat, intr-una dintre doua extreme. Fie aleg…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o saltea de fitness pentru antrenamente acasa - Ghid complet despre grosime, dimensiuni, materiale, aderenta, confort, exercitii si intretinere
Cum alegi o saltea de fitness pentru antrenamente acasa - Ghid complet despre grosime, dimensiuni, materiale, aderenta, confort, exercitii si intreti…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.