
Dicționar de informatică
Descriere
Acest dicţionar le oferă cititorilor posibilitatea de a avea acces, folosind o singură sursă, la definiţiile unui număr mare de termeni utilizaţi în informatică şi în studiul sistemelor informatice. Definind circa două mii de termeni, lucrarea clarifică într-o manieră simplă şi accesibilă sensul unor cuvinte şi expresii incluse în vocabularul de bază al informaticii. Dicţionarul a fost elaborat astfel încât să poată fi consultat de utilizatori cu diverse niveluri de pregătire în domeniul calculatoarelor, de la începători la specialişti. Această abordare ţine seama de faptul că tehnica de calcul este utilizată de un număr din ce în ce mai mare de persoane, în diverse scopuri. Un număr important de termeni se referă la utilizarea calculatoarelor în activitatea de predare-învăţare-evaluare în educaţie (e-Learning). Aceştia sunt definiţi in extenso, oferindu-le educatorilor un util material didactic. De asemenea, sunt prezentate pe scurt biografiile unor personalităţi ştiinţifice (programatori, matematicieni, ingineri) care au adus contribuţii decisive la dezvoltarea informaticii şi a sistemelor informatice. În sfârşit, lucrarea include prezentări ale unor aplicaţii populare, atât proprietare, cât şi open source, precum şi ale unor site-uri care oferă diverse resurse, software şi servicii folosite adesea şi în educaţie.nn
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Cască de bicicletă Leatt MTB 3.0 Allmtn V22
Casca de biciclete LEATT MTB 3.0 Allmtn V22 este un produs conceput pentru bicicliști de munte activi. Se caracterize…

Maiou Drumeții În Natură SOLS Sporty Femei
- 100% poliester. - Design: Simplu. - Decolteu: Binded, Scoop. - Stil de spate: Racerback. - Tip de manșetă: Fără mân…

Ochelari de înot Arena Spider kids mask
Descoperiți noul masca Arena Spider pentru copii, un accesoriu esențial pentru micii înotători care doresc să se bucu…

Colanti Drumeții În Natură Dare 2B Influential II Simplu Femei
- 82% poliester reciclat, 18% elastan. - Tesatura: Soft Touch. - Design: Logo, Simplu. - Tehnologia țesăturii: antiba…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.