Din lumea celor care nu cuvântă

Descriere

#html-body [data-pb-style=N0HKP55]{justify-content:flex-start;display:flex;flex-direction:column;background-position:left top;background-size:cover;background-repeat:no-repeat;background-attachment:scroll}Emil Gârleanu le dă glas păsărilor, animalelor și plantelor, imaginând ingenios, în aceste povești ilustrate, peripețiile prin care trec acestea. Calul, gâza, gândăcelul, frunza, cocoșul și toate celelalte ființe necuvântătoare din ogradă sau din natură le oferă micilor cititori și astăzi, la peste un secol de la prima apariție a volumului, un adevărat spectacol. Una dintre acele cărți pentru copii realizate asemenea unei lecții cu adevărat importante despre grijă și empatie față de restul viețuitoarelor. Cu o sensibilitate ce are tăria să înmoaie și cele mai aspre inimi, Din lumea celor care nu cuvântă este o odă a literaturii române adusă vietăților de orice fel.  „Noul lui volum, ca o modernă arcă a lui Noe, închide în el câteva exemplare din toate speciile de dihănii pure și im¬pure. E o menajerie întreagă de vietăți care mișună, se bucu¬ră ori se întristează, își povestesc ori își mimează micile lor întâmplări și necunoscutele drame. n(…) Ingenios peste măsură, econom la vorbe, el concen¬trează ca și cum ar fi la ultima lui filă de hârtie, la cel din urmă pic de cerneală ce l-ar avea. nSe joacă zugrăvind miniaturi delicioase cari te încântă și te fac să visezi, priveliști înrămate în cadre mici, având arar deasupra abia o dungă de cer, un început de infinit… n(…) E în stare să concentreze un elefant în trei cuvinte.” nDimitrie Anghel, 1911 „Din lumea celor cari nu cuvântă se poate ceti fără con¬cesii și fără dezamăgiri. Se poate mai frumos elogiu astăzi? Nu e o carte bună; e mai mult și mai puțin decât atât: e o car¬te frumoasă. Și nu știu câte din cărțile ceasului ei ar putea primi acest adjectiv, spus cu deplină sinceritate.  Lira modestă a lui Gârleanu nu avea coarde puternice, răscolind patimi, cuprinzând strigăte și mărind rezonanța unei dureri sau a unei mari bucurii. Avea doar sunete mici, de expresivitate simplă, de mare amănunțime sufletească, lă¬sându-se cucerită de detaliu și trecând peste sentimente pu-ternice, fără să le prindă glasul.” nMihail Sebastian, 1928