
Dinastiile luxului
Descriere
Eleganța este singura frumusețe care nu se ofilește. AUDREY HEPBURN Moda nu este ceva ce există numai în rochii. Moda este în aer, pe stradă, moda are de-a face cu idei, cu felul în care trăim și, de fapt, cu ceea ce ni se întâmplă. COCO CHANEL Stilul este un mod simplu de a spune lucruri complicate. JEAN COCTEAU Port numai ce îmi place mie, ca să nu mai fie nevoie să îmi bat capul cu ceea ce ar trebui să port. KATHARINE HEPBURN Unii oameni își imaginează că luxul este opusul sărăciei. Dar se înșală. Pentru că luxul este opusul vulgarității. COCO CHANELÎn cimitirul brandurilor de modă, dispăruții nu se numără cu zecile, ci cu pachetele de câte cincizeci: Montana, Grès, Schiaparelli, Philippe Venet, Per Spook, Jean-Louis Scherrer, Patou și câte alte mărci au depins, în sensul supraviețuirii, de investițiile făcute la noroc de oameni de afaceri mai mult sau mai puțin avizați.Dacă imperiul modei și-a trăit clipele de glorie înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, începând din anii 1980 și continuând până în 2000, s-au înregistrat cele mai mari mutații de capital din domeniul luxului. Una după alta, familii care, încă de la început, și-au condus impecabil afacerile din imperiul luxului, au abandonat controlul fie de bunăvoie, fie, cel mai adesea, din imprudență, lăsându-se seduse de ocaziile ce le-au fost prezentate de oameni de afaceri mai mult sau mai puțin bine intenționați. Așa au ieșit din scenă familiile Guerlain, Gucci și Cartier și așa au intrat în lumina reflectoarelor magnații financiari mercenari. Iar când aceste afaceri au reușit totuși să supraviețuiască, e interesant de văzut cum au depășit șocul preluării și ce a mai rămas din ele. Trecutul trebuie șters cu totul sau, dimpotrivă, viitorul trebuie croit după tiparele începutului? AutorYann Kerlau a practicat avocatura la New York și la Paris, apoi și-a făcut debutul în lumea luxului, începând să lucreze pentru Casa Yves Saint Laurent. În 2000, a preluat postul de director general delegat al Grupului Gucci, unde s-a apropiat cel mai mult de departamentele de cosmetică și parfumuri. Apoi, activitatea profesională, datorită căreia a călătorit în toată lumea, și lectura și istoria, celelalte două mari pasiuni ale sale, l-au determinat să se dedice scrisului. Yann Kerlau este autorul multor volume din constelația luxului
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.