
Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri
Descriere
O perspectivă personală după 30 de ani de la Revoluție și de la căderea Cortinei de Fier.O carte de amintiri, scrise sub forma unor povestiri de sine stătătoare, care urmăresc cronologic cursul unei vieți așa cum a fost . Volumul înregistrează momente de mare încărcătură emoțională, întinse pe mai bine de 50 de ani, de la descoperirea lumii în cei dintâi ani de viață, la revelațiile adolescenței, primele iubiri și clipele de cumpănă ale existenței. Nu lipsesc aspecte din istoria recentă a României, privite din perspectiva martorului direct: noaptea de coșmar a marelui cutremur din 4 martie 1977, demonstrația din 21 decembrie 1989 în Piața Universității sau mineriada din iunie 1990 de la București.Jumătate din viață am trăit-o dincoace de Cortina de Fier, cu toate privațiunile impuse de nedreapta divizare a Europei după al Doilea Război Mondial. Am început să simt frustrarea față de această stare de fapt încă din anii liceului, dar ea a devenit tot mai acută în perioada facultății și insuportabilă în ultimii ani ai comunismului. Am purtat cu mine în suflet această Cortină de Fier, pretutindeni, tot timpul cât a existat. Prăbușirea ei în 1989 nu a însemnat că pentru mine a dispărut atunci cu totul, pentru că rănile lăsate au fost prea adânci. Însă, așa cum încearcă să dovedească paginile acestei cărți, în România de zi cu zi, dincoace de Cortină, viața a continuat totuși să pulseze, încercând să mențină echilibrată veșnica balanță schimbătoare a Binelui și Răului. – Adrian Săvoi
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.