
Drept administrativ Vol.1. Partea introductiva - Dana Apostol Tofan
Descriere
Drept administrativ Volumul I. Partea introductiva. Administratie publica. Curs universitar n n Desi se contureaza un viitor al bibliotecilor virtuale, in care se recurge tot mai mult la consultarea online pentru aproape orice demers stiintific, studiul traditional va continua sa preocupe studentii, desigur, dincolo de tentatia inteligentei artificiale ca sursa de documentare. Ca de fiecare data propunem cititorilor nostri o lucrare sistematizata, concisa si relevanta care sa permita intelegerea celor mai importante aspecte ce caracterizeaza notiunile fundamentale, obiectul, definitia, izvoarele, normele si raporturile specifice dreptului administrativ, pe de-o parte, si autoritatile administratiei publice, pe de alta parte, din perspectiva legislativa, doctrinara si jurisprudentiala. Drept administrativ in 3 Volume. Manualul de Drept administrativ reflecta adaptarea la noul plan de invatamant, introdus incepand cu promotia 2023-2027, caracterizat prin impartirea disciplinei pe trei semestre de predare si implicit, printr-o noua repartizare a prezentarii institutiilor sale fundamentale. Astfel, primul volum contine un numar de 14 prelegeri, cate saptamani are un semestru universitar si doua parti, Partea introductiva si Administratia publica, fiecare din cele doua parti fiind urmata de traditionalele Repere bibliografice. Titlurile si subtitlurile au fost adaptate la noul concept, iar continutul fiecarei prelegeri a fost supus unui proces de sinteza, prin inlaturarea unor informatii mai putin relevante, cu actualizarea legislatiei, atunci cand a fost cazul si a indicarii unor noi editii ale autorilor care si-au actualizat lucrarile, dar si cu mentionarea celor mai recente studii si articole in materia analizata. Din cuprins • 14 prelegeri distribuite in doua parti: Partea introductiva si Administratia publica • notiunile fundamentale, obiectul, definitia, izvoarele, normele si raporturile specifice dreptului administrativ • codificarea dreptului administrativ si procedurii administrative • organizarea administratiei publice centrale si locale • Presedintele Romaniei: rol, alegere, durata mandat, atributii, acte si raspundere • Guvernul Romaniei, Prim-ministrul si controlul parlamentar • Administratia publica a municipiului Bucuresti • Repere bibliografice aflate la sfarsitul fiecareia din cele doua parti n Puncte forte • curs adaptat la noul plan de invatamant, introdus incepand cu promotia 2023-2027 • mijloc de fixare a cunostintelor de baza in dreptul administrativ • lucrare sistematizata, concisa si relevanta • perspectiva legislativa, doctrinara si jurisprudentiala asupra dreptului administrativ • permite intelegerea celor mai importante aspecte specifice dreptului administrativ si autoritatile administratiei publice • faciliteaza insusirea semnificatiei corecte a notiunilor fundamentale de drept public • sunt mentionate cele mai recente studii si articole in materia analizata n Pentru o pregatire completa: • Codul administrativ. Comentariu pe articole. Vol. I (partea I-II: art. 1-74) • Codul administrativ al Romaniei. Cod 792. Actualizat la 31.01.2024
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Brit Premium By Nature Light - 15-kg
Brit Premium By Nature Light Hrana completa formula de curcan si de pui, pentru caini supraponderali de toate rasele.…

Eat&Fun Recompense Caini Pui Si Cod Cub 100 g
Eat&Fun Recompense Caini Pui Si Cod Cub 100 g Remediu antistres – recompense delicioase ce captează atenția câini…


Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o trusă pentru demontarea fuliei alternatorului: profil, adaptor și compatibilitate
Cum alegi o trusă pentru demontarea fuliei alternatorului: profil, adaptor și compatibilitate Fulia alternatorului pare o componentă simplă, dar la m…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, curent de pornire, alternator și interpretarea rezultatelor
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, curent de pornire, alternator și interpretarea rezultatelor O baterie auto poate părea în regulă ș…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru baterie auto: tensiune, CCA, conductanță și testarea alternatorului
Cum alegi un tester pentru baterie auto: tensiune, CCA, conductanță și testarea alternatorului O baterie auto poate încă porni motorul și totuși să f…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, SOH, SOC și testarea alternatorului
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, SOH, SOC și testarea alternatorului Un tester pentru bateria auto poate oferi mult mai multe …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.