
Drept civil. Partea generala. Curs universitar. Sinteze. Teste de autoevaluare - Lucretia Dogaru
Descriere
Manualul Drept civil. Partea generală examinează, de o manieră clasică, constatările din prevederile în materie civilă impuse de actualul context legislativ, care servesc la evidențierea trăsăturilor esențiale și specifice ale raporturilor juridice civile și care determină caracteristicile normelor juridice civile, în general ale instituțiilor de drept civil. Prezenta lucrare nu a ocolit, ci, dimpotrivă, valorifică în mod argumentat scrierile de bază consacrate tematicii abordate, precum și jurisprudența în materie. Pornind de la aspecte dobândite deja în doctrina dreptului, am încercat să expunem într-o desfășurare cronologică instituțiile specifice părții generale a dreptului civil, cu scopul de a rezulta o lucrare deschisă și ușor de abordat. Ne dorim ca cititorul acestei cărți, teoretician al dreptului, practician sau student, să o primească cu interes, atât pentru lămurirea, cât și pentru îmbogățirea cunoștințelor sale în materie civilă. Desigur că demersul nostru științific încearcă să facă lucrarea de față accesibilă chiar și cititorului neavizat. De aceea o propunem oricărui studios, garantând că noțiunile de bază, argumentele folosite, exemplele practice, precum și bibliografia utilizată reprezintă deschideri pentru formarea sa ca profesionist competent. - Lucreția Dogaru
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Ce tip de carti aleg oamenii ocupati
Ce tip de carti aleg oamenii ocupati Persoanele cu un program incarcat cauta adesea carti usor de parcurs, cu idei practice sau povesti captivante. c…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce construirea unui proiect propriu este una dintre cele mai bune metode de invatare
De ce construirea unui proiect propriu este una dintre cele mai bune metode de invatare Exista multe modalitati de a invata. Poti citi carti, poti ur…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce proiectele personale pot deveni cea mai buna forma de invatare
De ce proiectele personale pot deveni cea mai buna forma de invatare Multi oameni invata din carti, cursuri sau materiale video. Aceste resurse sunt …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce lectiile invatate din experienta sunt greu de inlocuit
De ce lectiile invatate din experienta sunt greu de inlocuit Cartile, cursurile si materialele educationale reprezinta surse excelente de cunostinte.…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.