
Drept constitutional si institutii politice Vol.2: Sistemul constitutional romanesc - Cristian Ionescu
Descriere
Sistemul constituțional românesc este al doilea volum din Drept constituțional și instituții politice n n Prezentul curs își propune să răspundă cerințelor unui învățământ juridic superior modern, interactiv și formativ, deschis abordării interdisciplinare și comparate a instituțiilor politice și a instrumentelor de exercitare a puterii în statele cu regimuri politice democratice, astfel încât studenții din primul an de licență ai facultăților de drept, precum și ai facultăților de științe politice și administrație publică să înțeleagă și să-și însușească cu ușurință noțiuni de specialitate pentru studiul teoriei generale a Constituției și a problematicii constituționale a formării și funcționării statului, într-o societate pluralistă, deschisă, liberă, organizată pe baza principiilor democrației constituționale liberale și ale statului de drept. Programa analitică a cursului este elaborată dintr-o perspectivă interdisciplinară, în care cercetarea juridică a instituțiilor politice se completează cu metodele analizei politologice și sociologice, precum și cu studierea originii și evoluției lor istorice. Cursul este structurat în două volume. În acest al doilea volum, se prezintă pe larg dezvoltarea constituțională a statului român și se analizează în amănunțime sistemul constituțional întemeiat pe dispozițiile Constituției adoptate în 1991 și revizuite în anul 2003.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.