
Drept financiar public Ed.4 - Simona Gherghina
Descriere
Acest curs prezinta alaturi de cele mai importante elemente ale regimului juridic al fondurilor publice (notiunea de fonduri publice, structura bugetelor publice, etapele procedurii bugetare si controlul financiar) si elementele Constitutiei financiare si, in egala masura, cele specifice relatiei dintre stat si economie din perspectiva dreptului public, analizand ajutorul de stat, datoria publica, garantiile publice si finantarea investitiilor publice. Reglementarile tehnice si deopotriva ermetice ce organizeaza colectarea, administrarea si utilizarea fondurilor publice sunt astfel reinterpretate cu ajutorul limbajului juridic si al rationamentelor specifice dreptului, oferind instrumente de analiza si solutii ce speram ca se pot dovedi utile atat pentru studenti, cat si pentru practicieni sau, de ce nu, pentru teoreticienii dreptului. Aceasta noua editie a cursului de Drept financiar public dezvolta analiza juridica a reglementarilor, actualizeaza legislatia existenta si, acolo unde este cazul, o completeaza cu noile prevederi in domeniu si include trimiteri la doctrina juridica actuala, nationala si europeana. Din cuprins: • Bugetele publice. Ordonatorii de credite bugetare • Principiile bugetare • Aprobarea bugetelor publice • Adoptarea actelor normative cu impact bugetar • Transferuri intre bugetele publice • Executia bugetara • Finantarea investitiilor publice n Puncte forte: • legislatie consolidata nationala si europeana • explicare clara si concisa a informatiilor din sfera dreptului financiar public • structura facil de parcurs a lucrarii • ample referinte bibliografice, necesare perfectionarii cunostintelor in domeniu
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Your Money In Tough Times, Mahlon L. Hetrick
The economy got you down? Weather financial storms with Your Money in Tough Times--a compendium of timely fiscal topi…

Insurgency
NEW YORK TIMES BOOK REVIEW EDITORS’ CHOICE • How did the party of Lincoln become the party of Trump? From an acclaime…

The Deficit Myth, Stephanie Kelton
A New York Times Bestseller The leading thinker and most visible public advocate of modern monetary theory -- the fre…

Reclaiming American Cities, Rutherford H. Platt
For most of the past century, urban America was dominated by top-down policies serving the white business and cultura…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o ascuțitoare pentru creioane: diametru, recipient și utilizare
Educație • Birou • Rechizite • Desen Cum alegi o ascuțitoare pentru creioane: diametru, recipient și utilizare Fotografie: Kaldari, domeniu public, .…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un penar: dimensiuni, compartimente și acces ușor la rechizite
Educație • Birou • Rechizite • Organizare Cum alegi un penar: dimensiuni, compartimente și acces ușor la rechizite Imagine din domeniul public, Wiki.…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un dreptar de aluminiu
Cum alegi un dreptar de aluminiu Înainte să comanzi un dreptar aluminiu, merită să stabilești ce aștepți concret de la el. O listă scurtă de cerinț...
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o presa hidraulica de atelier: forta, cursa pistonului, masa reglabila si siguranta
Cum alegi o presa hidraulica de atelier: forta, cursa pistonului, masa reglabila si siguranta Extragerea unui rulment blocat, montarea unui bucse sau…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.