
eBook Poemele izolarii - Iuliana Mustata
Descriere
Poemele izolarii - de 20 de ani vin intr-un context in care cuvantul izolare a capatat proportii si sensuri dramatice pentru oameni, pentru societate si pentru ceea ce eram noi obisnuiti sa credem ca inseamna normalul. Aceste poeme sunt scrise, in majoritatea lor, intr-o perioada in care era liniste la mine in suflet, desi poate parea contrariul, intotdeauna fiind in contradictie cu mine insami, niciodata alegand calea de mijloc. Poemele acestea ma cunosc si imi reamintesc cine am devenit in tot acest timp. As putea spune despre acest volum ca reuneste niste sentimente traite in doua lumi, una izolata de cealalta, una a libertatii si a dorintelor, a anotimpurilor adevarate, cand toti oamenii si fiintele erau la locul lor, si cealalta a erei Facebook, cu tot ce implica tehnologia. Le spun poeme ale izolarii pentru ca au stat mult timp tacute, scrise atat la masina de scris, cat si la PC, asteptand cuminti o zi in care sa fie vazute de soare, si iata ca in contextul pandemiei, pe cand autoarea lor a stat izolata in casa, a decis ca ele sa nu mai fie private de tipar. Pentru ca sunt personale si par codificate, cu un profund sens, nu ma hazardez sa spun ca vor fi pe placul multor cititori, dar sunt sigura ca au o originalitate care ar putea fi provocatoare pentru unii dintre ei.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Nisip Pet Expert Best Clumping 5 kg
Nisip Pet Expert Best Clumping 5 kg Pet Expert Best Clumping Natural este un nisip igienic premium, realizat din…

Nisip Pet Expert Best Clumping 10 kg
Nisip Pet Expert Best Clumping 10 kg Pet Expert Best Clumping Natural este un nisip igienic premium, realizat di…

Pet Expert Ansamblu Happy Cat SBE1401
Pet Expert Ansamblu Happy Cat SBE1401 Ansamblu pentru pisici, creat pentru joaca si relaxare. Structura robusta si fo…

Fluval Ustensila Multifunctionala Plante 11012
Fluval Ustensila Multifunctionala Plante 11012 Fluval Multi-Tool este o unealta universala destinata tuturor operatiu…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice O casa placuta nu inseamna neaparat mobilier scump, renovari mari sau decoruri perfecte. …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul real
Casa • Gradina • Apa • Unelte • Cumparaturi inteligente Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul …
Citeste articolul →Ghid practic
Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile
Casa • Gradina • Unelte Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile Un robot de tuns iarba p…
Citeste articolul →Ghid practic
10 lucruri pe care le cumparam des, dar ajung sa stea uitate prin casa
10 lucruri pe care le cumparam des, dar ajung sa stea uitate prin casa Probabil ti s-a intamplat si tie: cumperi un obiect convins ca iti va face via…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.