Eu este un altul. Septologie III-V - Jon Fosse
Descriere
PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2023 urmărește povestea a doi bărbați care trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei. Se apropie sfârșitul anului, iar Asle, pictor în vârstă, văduv, își rememorează fragmentar viața, printre fărâmele unei existențe de-acum molcome. Trăiește singur și are doi prieteni: pescarul norvegian Åsleik și Beyer, proprietarul unei galerii de artă care locuiește în Bjørgvin, la câteva ore de mers cu mașina. Tot acolo, în Bjørgvin, trăiește un alt Asle, de asemenea pictor. El și naratorul alcătuiesc fiecare dublul celuilalt, două versiuni ale aceluiași om, ale aceleiași vieți. pune sub semnul întrebării subiectivitatea, sinele, ce anume ne face să fim ceea ce suntem și de ce ducem o viață și nu alta. „Un Beckett al secolului XXI.“ „O meditație despre îndoială, credință, artă, identitate și... alcool.“ „Portretul pe care-l face Jon Fosse celor două destine care se întretaie alcătuiește un valoros roman metafizic.“ „Fosse e unul dintre acei scriitori pe care te simți vinovat că nu i-ai citit deja, sau pe care ai jurat să-i citești cândva (poate către sfârșit de octombrie, după un anunț important venit de la Stockholm).“ JON FOSSE (n. 1959) este prozator, poet și dramaturg norvegian, unul dintre marii scriitori ai vremurilor noastre. Cariera sa prolifică a debutat în 1983, odată cu romanul . A început să scrie teatru în 1993, iar piesele sale au cunoscut un succes nemaiîntâlnit, fiind jucate pe scenele din toată lumea. Opera lui este tradusă în mai bine de 50 de limbi, iar în 2023 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. continuă care a debutat în Anansi, în 2022, cu .
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.