
Eu și istoria. O călătorie în trecut pentru a înțelege prezentul și a ne construi viitorul
Descriere
O incursiune cronologică, ilustrată și bine structurată în istoria omenirii și în marile momente care au schimbat sau au definitivat evoluția ei. Hai să descoperi rolul istoriei într-o călătorie prin timp! Pornește într-o extraordinară călătorie prin timp și descoperă ce rol joacă istoria chiar în viața ta! Printre subiectele abordate în volumul de față se numără drepturile copiilor, lupta pentru incluziune și egalitate, provocările la care suntem supuși zi de zi, dar și cum ne influențează fenomene precum globalizarea și progresele uriașe în tehnologie și științe.Vei învăța că nimic nu e permanent, chiar dacă așa pare. Istoria nu este scrisă doar de personajele-cheie care iau decizii în momente importante (cum sunt războaiele sau schimbările de regim), ci de fiecare individ în parte. Poate îți par cuvinte mari, însă tot ceea ce face oricare dintre noi este istorie. Prin acțiunile și deciziile proprii, cu toții contribuim la întregirea acestei povești.Hai s-o cunoști mai bine, ca să-ți înțelegi prezentul și să-ți poți contura viitorul
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Set gantera 10 Kg
Set gantera 10 Kg Setul contine : Bara spuma lungime 39,5 cm Diametru maner bara spuma 40 mm Discuri greutati 4x 1 kg…

Pantofi sport trail barbati Joma Rase Verde 41
Pantofii Rase sunt ideali pentru antrenamente si competitii de trail running pe distante lungi si ultra. Ofera amorti…

Geacă Impermeabilă Drumeție NH500 -10°C Negru Damă
Produs conceput pentru drumeție pe zăpadă sau pe timp de iarnă, pe temperaturi de până la -10°C. Geacă impermeabilă, …

Espadrile Escaladă VERTIKA Albastru-Roșu Bărbați
Produs conceput pentru escaladă în sală (nivel avansat). Espadrile ideale pentru a progresa din punct de vedere tehni…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse practice pentru timpul petrecut in aer liber
Produse practice pentru timpul petrecut in aer liber Timpul petrecut in aer liber poate fi una dintre cele mai simple forme de relaxare. Nu ai nevoie…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce rabdarea este un avantaj intr-o lume care se grabeste
De ce rabdarea este un avantaj intr-o lume care se grabeste Traim intr-o perioada in care aproape totul este construit in jurul vitezei. Vrem raspuns…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce construirea unui proiect propriu este una dintre cele mai bune metode de invatare
De ce construirea unui proiect propriu este una dintre cele mai bune metode de invatare Exista multe modalitati de a invata. Poti citi carti, poti ur…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce este bine sa construiesti lucruri care continua sa genereze valoare in timp
De ce este bine sa construiesti lucruri care continua sa genereze valoare in timp In viata exista activitati care ofera rezultate rapide si activitat…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.