
Evul Mediocru - Zeno Daniel Sustac
Descriere
Volumul Evul Mediocru face o radiografie poetică lucidă și neliniștitoare a prezentului, având un pronunțat filon critic și reflexiv. Scriitura propune o alternanță calculată între poezia civică și poezia existențială, cu incursiuni onirice care nu funcționează ca evadări, ci ca forme sofisticate de imersiune în real. Abordările literare duc spre o zonă de poezie conceptuală și hiperconștientă, preocupată de degradarea sensului (Vremea necitiților, Clișee, Evul Mediocru), de conflictul interior și social (Mișcare de protest, Împotrivă, Joacă cu focul) și de raportul dintre timp, identitate și alienare (Clepsidra, Mileniul trei, Hiperlucid, Dinamica împietririi). Poezia aflată la confluența dintre diagnoză și remediu, este câteodată tăioasă, antisentimentală, cu un limbaj dens conceptual, uneori polemic, alteori minimalist, atent la derapajele epocii și la fragilitatea umană. Evul Mediocru se conturează ca formă de rezistență asumată împotriva superficializării culturii, a automatizării gândirii și a pierderii sensului profund. Demersul literar, „administrat” fără anestezic sau lirism ornamental, nu propune o poezie confesivă în sens clasic, ci una a conștiinței care observă și disecă. Nu este o carte „confortabilă”, ci una care provoacă, incită și obligă cititorul la poziționare, semn (îmi place să cred) al unei poezii pătrunzătoare, viguroase și autentice. - Zeno Daniel Șuștac
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.