
Fifi si misterul tunelului ascuns - Larisa Toader
Descriere
Fifi și misterul tunelului ascuns face parte din seria Fifi n n Cum ar fi fost lumea dacă nu te-ai fi născut? Mai bună sau mai rea? Ce s-ar fi întâmplat cu familia și cu cei apropiați? Destinul lor ar mai fi fost același ca în prezent? Sau totul ar fi fost complet diferit? Poate că mulți dintre noi ne-am pus această întrebare, dar Fernanda chiar are ocazia să afle răspunsul, atunci când o greșeală făcută în timpul uneia dintre călătoriile ei în trecut a generat o schimbare neașteptată: nu s-a mai născut. Iar consecințele sunt de-a dreptul uimitoare, asupra familiei, ba chiar asupra întregii societăți. Lumea s-a schimbat într-o asemenea măsură, încât doar un spirit nevăzut celor din jur, cum este Fernanda, mai poate aduce lucrurile la normal. Dar oare își mai dorește acest lucru? Mai pot fi cele două, străbunica și strănepoata, prietene și aliate, ori au fost despărțite definitiv de condiții vitrege? Fifi și misterul tunelului ascuns este un roman de aventuri palpitante, desfășurate într-un prezent utopic și într-un ritm alert, care te va ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.