
Grădina Raiului (ediție de buzunar)
Descriere
Publicat pentru prima oară în 1986, la 25 de ani după moartea scriitorului, romanul Grădina Raiului s-a bucurat de un succes senzaţional, ajungând aproape imediat pe lista bestsellerurilor din acea perioadă. Îmbinând într-o manieră încântătoare scenele încărcate de erotism, pasajele descriptive şi reflecţiile asupra artei scriiturii, Grădina Raiului abordează una dintre temele predilecte ale literaturii universale: pierderea inocenţei. Romanul relatează experienţele dezastruoase ale unui tânăr cuplu american din anii 1920, scriitorul David Bourne şi soţia sa, Catherine, aflat într-o lună de miere prelungită pe Riviera franceză. Căsnicia lor se destramă treptat pe măsură ce comportamentul lui Catherine devine tot mai excentric şi jocurile erotice practicate de cei doi, tot mai periculoase, culminând cu crearea unui triunghi sexual împreună cu Marita, o tânără bogată întâlnită într-o cafenea, de care ambii soţi se simt atraşi. Profilat pe fundalul discursului cultural contemporan, acest roman, în care scriitorul se arată interesat de personaje androgine şi de inversarea rolurilor de gen, este poate una dintre cele mai actuale cărţi ale lui Hemingway
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.