
Gutenberg 42B. Biblia pierduta
Descriere
După zece ani de la succesul fără precedent pe care l-a avut Biblia pierdută, romanul care a schimbat cu totul piața românească de carte, Igor Bergler revine cu continuarea atât de așteptată de cititorii săi. Provocările pe care le întâlnește simpaticul comisar praghez Ledvina, devenit acum personaj principal, și obsesia sa pentru umbra care a terorizat omenirea de la Vlad Țepeș-Dracula încoace îl vor pune în fața unor descoperiri pe cât de neașteptate, pe atât de ingenioase pe drumul spre înfruntarea finală cu răul absolut. O istorie spectaculoasă și plină de surprize a felului în care a apărut prima carte tipărită vreodată va duce în final la dezlegarea teribilului mister care străbate istoria, printre râuri de sânge, crime și conspirații enorme și, mai ales, la descoperirea formulei secrete a cernelii prin care s-a scris alfabetul întunericului total, cel al umbrei care devorează toate celelalte umbre și se hrănește cu ele.Un cor mut, un tablou fără culoare, un clopot de bronz al cărui ultim ecou decide dacă răul e închis într-o pagină sau dacă lumea întreagă devine pergamentul pe care se tipărește. Un singur răspuns care să le lege pe toate și să răspundă unei singure întrebări: dacă răul ar putea dispărea de tot din lume, ar mai rămâne ceva din noi? O carte care, odată deschisă, nu te va mai lăsa să închizi ochii. Îi mulțumesc autorului pentru vacanța prelungită. Și pentru că m-a repus în acțiune. Deși uneori îmi dă niște misiuni mai grele decât cele ale Serviciilor Secrete. Dar cuvântul scriitorului e poruncă pentru personaje. Dacă mă trimite după cai verzi pe pereți, mă duc. Bine că nu e cazul, totuși. Prefer umbrele pe pereți. Comisar Mikuláš Ledvina, Branșa Special
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.
Vara, vol. 1 -Vara in care am devenit frumoasa
Autor: Jenny Han. Titlu: Vara in care am devenit frumoasa. Seria: Vara, vol. 1. Editura: Trei. Anul: 2019. Colectia: …
Sanatatea mentala a marilor conducatori ai lumii
Autor: Patrick Lemoine. Titlu: Sanatatea mentala a marilor conducatori ai lumii. Editura: Trei. Anul: 2020. Colectia:…
Manual de greaca biblica
Autor: Constantin Georgescu. Titlu: Manual de greaca biblica. Editura: Nemira. Anul: 2011. Numar volume: 1. Numar pag…
Mari mituri despre relatiile intime
Autor: Matthew D. Johnson. Titlu: Mari mituri despre relatiile intime. Subtitlu: Intalniri amoroase, sex si mariaj. E…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.