
Hotel Magnifique
Descriere
Toată viața ei, Jani a visat la Altundeva. Supraviețuind de pe o zi pe alta ca angajată a unei tăbăcării și având grijă totodată și de sora mai mică, Zosa, fata pare că s-a resemnat cu viața tristă din orașul-port Durc. Asta până când își face apariția misteriosul Hotel Magnifique. Acesta este legendar nu numai pentru farmecele sale nemaivăzute, ci și pentru capacitatea de a călători, ivindu-se în fiecare dimineață într-un alt loc. Întrucât nu își pot permite să plătească prețul exorbitant al unui bilet de oaspete, surorile reușesc totuși să se alăture personalului, iar curând pornesc în cea mai mare aventură a vieții lor. Odată ajunse înăuntru, Jani descoperă curând că beneficiază de niște contracte indestructibile, iar fermecătorul hotel ascunde, de fapt, secrete primejdioase. Avându-l drept unic aliat pe chipeșul ușier Bel, tânăra este hotărâtă să dezvăluie misterul magiei din inima hotelului și să o elibereze pe Zosa – dar și pe ceilalți angajați – de cruzimea nemilosului maître. Pentru a reuși, Jani va trebui să riște tot ce iubește, iar eșecul ar putea însemna o soartă mult mai rea decât să nu se mai întoarcă acasă. „Hotel Magnifique a deschis ușa către o lume somptuoasă și strălucitoare, plină de magie și mistere, care m-a fermecat. Perfect pentru fanii unor romane precum Caraval și Circul nopții.” ERIN A . CRAIG, autoarea romanului Mici favoruri „O lectură minunată pentru oricine caută un pic de magie!” Kirkus Reviews „O structură clară și creativă, decoruri rafinate și protagoniști complecși din punct de vedere emoțional, care se intersectează cu felurite personaje secundare – toate acestea completează intriga plină de răsturnări de situație a fascinantului roman de debut semnat de Taylor. Riscurile cresc cu fiecare pagină, la fel și tensiunea romantică dintre Jani și Bel, captivându-i pe cititori și conducând povestea spre un final spectaculos, cathartic.” Publisher’s Weekly „Acest impresionant roman de debut este plasat într-o versiune deopotrivă fictivă și magică a Franței. Atenția autoarei la detalii este uluitoare, iar tușele sinistre ale secretelor hotelului îi vor ține pe cititori cu sufletul la gură.” Booklist „Taylor a construit o lume încântătoare. Chiar și cei care nu sunt atrași de romanele fantasy se vor bucura de această aventură magică, al cărei ritm este de-a dreptul trepidant.” SLJ
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

NOPTIERĂ Albă front striat 2 sertare
Cu această noptieră creezi un spațiu de depozitare practic lângă pat. Polița superioară este ideală pentru flori, car…

BUFET Maro închis Negru uși glisante
Acest dulap pentru veselă aduce o notă Mid-Century în locuința ta. Aspectul închis de nuc, ușile glisante cu lamele ș…

SUPORT Natural zambilă de apă
Cu coșul împletit, ai acasă o soluție de depozitare versatilă. Coșul pentru reviste este ideal pentru depozitarea ord…

PAT TAPISAT 90 x 200cm cu schelet de pat, pat funcțional hidraulic, catifea, Verde
Un mic regat confortabil pentru copilul dumneavoastră, care transformă basmele în realitate. Spațiu de depozitare gen…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.