
Indragostit de lume
Descriere
La treizeci și șase de ani, Yongey Mingyur Rinpoche este starețul a trei mănăstiri, autor de bestselleruri și maestru de meditație buddhistă tibetană, iubit de discipolii săi din întreaga lume. Dar, într-o noapte de vară a anului 2011, lasă tot și își părăsește mănăstirea din Bodh Gaya fără să spună nimănui, doar cu roba de pe el și cu câteva rupii în buzunar. Aceasta este povestea unei călătorii neobișnuite, confesiunea sinceră a unui călugăr buddhist care alege să renunțe la statutul său religios și la confortul unei vieți privilegiate, pentru a se pune la încercare trăind de azi pe mâine ca cerșetor, urmând astfel străvechea tradiție indiană a yoghinilor rătăcitori. Reflectând asupra experiențelor care l-au marcat, dezvăluindu-i cititorului gândurile și trăirile sale cele mai intime, dar și practicile contemplative care l-au susținut pe parcursul celor patru ani și jumătate de pribegie, Yongey Mingyur Rinpoche ne oferă învățături prețioase, arătându-ne cum putem transforma dificultățile în șanse și cum îndepărtarea de lucrurile familiare ne poate apropia, în cele din urmă, de ceea ce suntem cu adevărat. Nu e nevoie să scăpăm de ego – acest sentiment de sine concret, neschimbător și nesănătos –, pentru că, în primul rând, așa ceva nu a existat niciodată. Nu există un ego care trebuie omorât. Ceea ce moare este credința într-un sine trainic și neschimbător. Cuvântul ego poate însă constitui o referință utilă; numai că trebuie avut grijă să nu ne pregătim de luptă cu ceva ce nu este acolo. În mod ironic, când ne războim cu egoul, întărim de fapt iluziile sinelui, făcând ca eforturile pentru a ne trezi să fie în zadar. — YONGEY MINGYUR RINPOCH
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Rucsac unisex Puma Classics Archive 24L, Negru
Accesorizeaza-ti tinutele cu rucsacul Puma Classics Archive! Rucsacul are un compartiment principal ce se inchide cu …

Încălțăminte Badminton BS Perform 990 Pro - Negru/Fluo Bărbați
Jucătorii experimentați de badminton care caută o susținere excelentă și încălțăminte stabilă pentru a-și îmbunătăți …

Set de 5 separatoare de teren pentru tenis de masă
Concepute pentru cluburi și asociații care doresc să delimiteze zonele de joc în sălile de tenis de masă. Produs pent…

R500B Suport pedale
Produs conceput pentru înlocuirea suportului de picior.
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Tenisul pentru adulti care vor miscare fara sala
Tenisul pentru adulti care vor miscare fara sala Nu toata lumea se simte bine la sala. Pentru unii oameni, aparatele si rutina repetitiva devin plict…
Citeste articolul →Ghid practic
Tradiții si Credinta: Cum să Pastrezi Echilibrul Sufletesc în Lumea Moderna
Acasă | Blog Tradiții si Credinta: Cum să Pastrezi Echilibrul Sufletesc în Lumea Moderna Cultura Tradițională și Spiritualitatea Ortodoxă: O Moștenir…
Citeste articolul →Ghid practic
Mica Publicitate & Oferte Online – Reduceri la Auto, IT, Cărți și Sport
Acasă | Blog Mica Publicitate & Oferte Online – Reduceri la Auto, IT, Cărți și Sport Într-o lume în care cumpărăturile online au devenit parte din vi…
Citeste articolul →Ghid practic
Ploaia
Acasă | Blog Ploaia 🌧️ Ploaia – liniștea care spală lumea Un moment de calm, reflecție și reconectare cu natura Articol lifestyle • natură • reflecți…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.