
Infernul - Dante Alighieri
Descriere
Infernul / Inferno. Editie bilingva n n Dante coboara in adancurile subterane ale Infernului pentru a se intalni cu cei din lumea umbrelor, descriindu-le patimile si chinurile prin care aspira la mantuire. Autorul florentin face acelasi lucru cand urca la antipozi, pe muntele Purgatoriului, de unde se va inalta mai intai in Paradisul terestru (Eden), apoi spre al noualea Cer, in Paradis. Este cea mai indrazneata calatorie a spiritului uman, descensio et ascensio, cea mai mare aventura poetica a unui geniu proto-renascentist, cu care Italia se poate legitima in fata lumii intregi. Divina Commedia, prin imaginatie, viziune si profetie, este o capodopera a literaturii universale ce va fi comparabila doar cu cea scoasa la lumina trei secole mai tarziu de dramaturgul-poet Shakespeare, sau cu cea realizata de prozatorul Cervantes. Comparatia Divinei cu o catedrala gotica se justifica prin imaginatia componistica, plasticitatea figurilor de retorica poetica, permanentul imbold ascensional ce-o anima intru idealitate si spiritualitate. Italienistul Alexandru Balaci compara poema lui Dante cu un imens tribunal al carui suprem judecator este; exilat: in fata lui se prezinta personaje biblice, mitologice, papi, imparati, inalti prelati si seniori ai Florentei si ai altor cetati, ghibelini sau guelfi, albi sau negri. - Geo Vasile n n Traducere din limba intaliana de Geo Vasile. n n nCiteste cele trei carti din seria bilingva Divina Commedia de Dante Alighieri: n • Infernul. Inferno n • Purgatoriul. Purgatorio n • Paradisul. Paradison
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Compara alternative
Produse comparate
Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.

Biblioteca modulara 9 compartimente cub, PAL, alb mat, 91.5x29.5x91.5 cm - Verificat A · Re-Bloom
Aceasta biblioteca modulara cu 9 compartimente cub a fost returnata in stare excelenta dupa o scurta perioada de util…

Usa pliabila tip carte Re-Bloom, MDF/otel carbon, alb/negru, 90 x 3,5 x 210 cm, Resigilat, Grad A
Redați spațiului dumneavoastră un aer nou cu ușa culisantă, prevăzută cu scripeți eleganți pentru o alunecare lină. D…

Artmtkwll1 raft de perete, PAL melaminat, alb/natur, 20x35x13 cm - Verificat A · Re-Bloom
Acest raft de perete a fost returnat in stare excelenta dupa o scurta perioada de utilizare — verificat si pregatit p…

Artmtkwll1 raft de perete, PAL melaminat, alb/natur, 20x35x13 cm - Verificat A · Re-Bloom
Acest raft de perete a fost returnat in stare excelenta dupa o scurta perioada de utilizare — verificat si pregatit p…
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Kirsten Mayer - Ben and Gwen salveaza universul. Carte de activitati
Poți cumpăra online Kirsten Mayer - Ben and Gwen salveaza universul. Carte de activitati de la Printre Cărți, în doar…

Thomas Hardy - Tess of the d'Urbervilles
Dorești să cumperi Thomas Hardy - Tess of the d'Urbervilles? Vezi aici oferta anticariatului Printre Cărți. Comandă o…

Iris Murdoch - The unicorn
Vrei să cumperi Iris Murdoch - The unicorn? Vezi aici disponibilitate și preț. Anticariatul Online Printre Cărți îți …

Jane Austen - Mansfield park
Achiziționează Jane Austen - Mansfield park de la cel mai mare Anticariat Online din România, PrintreCărți.ro. Îți of…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.