
Însemnările unui aiurit
Descriere
Descendent al familiilor boierești Otetelișanu, Bălcescu și Aman, și al Culcerilor din Ardeal, înnobilați cel mai probabil de Regele Ungariei în secolul al XVIII-lea, Gabriel Dumitru Culcer înviază în Însemnări acei oameni și acele locuri, legate de figurile evocate, care i-au marcat creșterea și maturitatea. Dobrița, Târgu-Jiu, Craiova sunt locuri ritualice, care dobândesc în carte aură de basm, locuri în care Gabriel a fost un „aiurit” – acel personaj al propriilor amintiri, care s-a maturizat în preajma unor personaje creionate cu trăsături fizice și morale puternice: Tata, Mama, Bonne Maman, Bon Papa, Fräulein și multe altele. Dacă personajul narator este un „aiurit”, autorul, care ne‑a părăsit în 1986 – spune Rodica Culcer – a fost „un om cât se poate de serios și profund, care și‑a iubit familia, locurile natale și țara, fără a face din această dragoste o temă de discurs patriotard — adică exact ca boierii patrioți de altădată”. Amintirile inedite, păstrate cu grijă de familie, ne descoperă viața copilului crescut la conac, cu guvernantă, plimbat la Paris, care are odaia lui, face conversație în limbile franceză și germană și ascultă cântecul la pian al bunicii, dar care dansează și hora cu țăranii din sat, se amorezează de mai multe fetișcane și pune la cale tot felul de pozne. Textul, scris cu vervă și umor, ne oferă detalii fermecătoare din viața de zi cu zi a unui copil și adolescent din elita socială românească, dar ne introduce și în culisele unui eveniment istoric de talie planetară: Primul Război Mondial. Gabriel-Dumitru Culcer îi vede pe Ecaterina Teodoroiu și pe generalul Dragalina și chiar unchiul lui, generalul Culcer, e prins în vâltoarea evenimentelor. După război, Gabriel-Dumitru Culcer își trăiește intens viața de liceu, după care se pregătește pentru a deveni ofițer. Însemnările unui aiurit sunt una dintre cele mai valoroase și agreabile mărturii încă inedite care ies la lumină din arhivele urmașilor boierimii române.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Puradoro Balsam Universal 200ml – Hidratează cu Argan, Jojoba & Keratină
Întărește-ți părul de la rădăcină până la vârfuri și descoperă frumusețea unui păr revitalizat și sănătos. Balsamul n…

Puradoro Serum Anti-Dermatită 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva dermatitei seboreice reducând roșeața, iritațiile și cojile. Formula sa avansată, calmează s…

Puradoro Serum Anti-Psoriazis 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva iritațiilor scalpului, reducând roșeața, mâncărimile și cojile. Formula sa avansată cu ingre…

Puradoro Balsam Magic Touch 50ml – Multifuncțional, Calmează Iritațiile
Un singur balsam, peste 20 de utilizări. Hidratează profund pielea uscată de pe coate, genunchi, călcâie și mâini, re…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi un aspirator potrivit pentru casa ta
Cum alegi un aspirator potrivit pentru casa ta Alegerea unui aspirator pare simpla pana cand incepi sa compari modelele disponibile. Unele au sac, al…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi aspirator umed-uscat pentru gospodărie
Cum alegi aspirator umed-uscat pentru gospodărie Alegerea unui aspirator umed-uscat pentru gospodărie devine mai simplă când pornești de la utilizare…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi bancă de grădină cu depozitare
Cum alegi bancă de grădină cu depozitare Alegerea unui bancă de grădină cu depozitare devine mai simplă când pornești de la utilizarea reală. Compa...
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi birou reglabil pe înălțime
Cum alegi birou reglabil pe înălțime Alegerea unui birou reglabil pe înălțime devine mai simplă când pornești de la utilizarea reală. Compară cara...
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.