
Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia
Descriere
O carte importantă... o carte dureroasă, o carte pe care o veţi citi cu lacrimi în ochi. – DENVER POST Cartea aceasta mi-a tăiat răsuflarea: Loung Ung îşi poartă cititorii într-o lume kafkiană — copilăria ei furată de khmerii roşii ai lui Pol Pot — şi îi sileşte să participe la asasinatele în masă, la foametea şi bolile care i-au răpit o parte din familie.În cele din urmă, oroarea genocidului cambodgian îşi găseşte măsura doar în spiritul încăpăţânat al autoarei. – IRIS CHANG Născută în familia cu şapte copii a unui înalt funcţionar guvernamental, Loung Ung a dus o viaţă privilegiată în capitala Cambodgiei, Phnom Penh, până la vârsta de cinci ani. Apoi, în aprilie 1975, armata khmerilor roşii ai lui Pol Pot a năvălit în oraş, forţând familia lui Ung să fugă şi, în cele din urmă, să se împrăştie. Loung a ajuns într-o tabără de muncă pentru orfani, unde a fost pregătită să devină copil-soldat. Părinţii i-au fost omorâţi, fraţii i-au fost trimişi în alte tabere de muncă, iar cei care au supravieţuit ororilor regimului aveau să se reunească abia după înfrângerea khmerilor roşii. Dureroasă şi totuşi încărcată de speranţă, povestea plină de forţă a lui Loung Ung este o relatare de neuitat despre o familie distrusă şi fărâmiţată, şi totuşi susţinută într-un mod miraculos de curaj şi dragoste în faţa unei brutalităţi de nedescris. Memoriile lui Ung ar trebui să ne aducă aminte că uneori e mai bine ca istoria să nu fie lăsată doar în seama istoricilor, ci în seama acelora care au rămas în picioare atunci când teroarea a luat sfârşit. – BOOKLIST
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Puradoro Balsam Universal 200ml – Hidratează cu Argan, Jojoba & Keratină
Întărește-ți părul de la rădăcină până la vârfuri și descoperă frumusețea unui păr revitalizat și sănătos. Balsamul n…

Puradoro Serum Anti-Dermatită 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva dermatitei seboreice reducând roșeața, iritațiile și cojile. Formula sa avansată, calmează s…

Puradoro Serum Anti-Psoriazis 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva iritațiilor scalpului, reducând roșeața, mâncărimile și cojile. Formula sa avansată cu ingre…

Puradoro Balsam Magic Touch 50ml – Multifuncțional, Calmează Iritațiile
Un singur balsam, peste 20 de utilizări. Hidratează profund pielea uscată de pe coate, genunchi, călcâie și mâini, re…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Saltea groasă pentru fitness acasă: ce grosime și material alegi
Saltea groasă pentru fitness acasă: ce grosime și material alegi Dacă te interesează un saltea fitness, merită să compari întâi caracteristicile car.…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa pastrezi o arhiva personala de idei
De ce merita sa pastrezi o arhiva personala de idei Ideile apar adesea atunci cand ne asteptam mai putin. Uneori in timpul unei plimbari, alteori in …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o bara Women's Olympic Bar - Ghid complet pentru fitness, haltere si antrenamente de forta
Cum alegi o bara Women's Olympic Bar - Ghid complet pentru fitness, haltere si antrenamente de forta Women's Olympic Bar este o bara olimpica proiect…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o bara Women's Olympic Bar - Ghid complet pentru fitness, haltere si CrossFit
Cum alegi o bara Women's Olympic Bar - Ghid complet pentru fitness, haltere si CrossFit Women's Olympic Bar este bara olimpica proiectata special pen…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.