
Iuliu Barasch – Medicină de pionierat în Țara Românească
Descriere
În urmă cu 181 de ani, pe vremea când societatea românească făcea primii pași pe calea occidentalizării, iar elita țării era preocupată cu punerea în practică a ideilor Revoluției franceze, un bărbat evreu cu o minte ascuțită și cu o inimă generoasă a ales să vină și să se stabilească în Valahia. Era medic, cu un doctorat în „medicină și chirurgie” la Berlin, vorbitor a două limbi europene de largă circulație (germană și franceză, fără a mai număra limbile ebraică, latină și slavă) și preocupat de mai multe tipuri de cunoaștere (religie, filozofie, științe naturale, taxonomie, literatură, drept). Ca etnic evreu, Iuliu Barasch a făcut o carieră remarcabilă în Țara Românească, fiind medic, profesor, director de spital și gazetar. A întemeiat primul spital de copii din Valahia și două gazete influente, a fost membru în conducerea mai multor societății științifice și a militat pentru drepturile politice ale evreilor de aici, dar și pentru modernizarea cultului sinagogal. A susținut conferințe publice în țară și străinătate, a tradus și a scris mai multe cărți. Din pură sete de cunoaștere, după ce s-a stabilit în spațiul românesc, doctorul Barasch a studiat problematica bolilor, epidemiilor și epizootiilor cu care s-a confruntat și a scris despre toate acestea, descriind în cele mai mici detalii societatea afectată de molime, experiențele personale privind vaccinarea împotriva variolei la oameni sau a pestei la animale, dar și gândurile sale privitoare la cauzele evenimentelor.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Sneakers high top bărbați Benvenuti negri din piele 1922BG6632N
Stil: casual, Culoare: Negru, Proprietati Speciale: Ultra Light, Material: Piele naturală

Sneakers high top bărbați Benvenuti gri din piele întoarsă 1922BG6632VGR
Stil: casual, Culoare: Gri, Proprietati Speciale: Ultra Light, Material: Piele întoarsă

Sneakers ușori bărbați Benvenuti negri din piele 1922BP0079N
Stil: casual, Culoare: Negru, Proprietati Speciale: Extra Large, Ultra Light, Material: Piele naturală

Sneakers bărbați Benvenuti gri din piele 1922BP5129VGR
Stil: casual, Culoare: Gri, Material: Piele naturală, Piele întoarsă
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.