
Jurnalul unui jurnalist fara jurnal
Descriere
Dacă celebrului câine al lui Pavlov (un savant inocent, bun creștin, totuși premergător al psihologiei colectivist-staliniste) i se arată, de pildă, carne, el salivează… etc.Într-o fază mai evoluată a experimentului cu acest «reflex condiționat», câinelui i se arată un cerc fluorescent și i se dă carne. Deci: cerc egal plăcere, bucurie. Apoi i se arată o elipsă, tot fluorescentă, și i se aplică o bătaie zdravănă. Cu timpul, elipsa devine egală cu durerea, spaima. După ce aceste două reflexe sunt bine fixate, se trece la un experiment-limită. I se arată câinelui un cerc (bietul câine!), acesta salivează, conform științei. Nu i se dă carne, bineînțeles. Apoi, cercul e turtit și transformat, sub ochii animalului, în elipsă. Câinele dă semne de groază. Încet-încet, elipsa se transformă în cerc, apoi iar în elipsă – câinele trecând succesiv de la bucurie la frică. După numai patru-cinci asemenea treceri, câinele capotează, înnebunește, devenind insensibil la orice fel de semn luminos. Poate să și moară de foame…Prin anii cincizeci, mi se explica științific de ce, de sărbătorile politice, vitrinele se umpleau de mâncăruri. Să se creeze asociația respectivă.La anchete știam deja că o zi caldă, una rece, azi încurajare, mâine amenințare nu sunt decât metode prin care se urmărește starea de letargie.Dacă, după atâtea înghețuri și dezghețuri, epoci de închidere și deschidere, libertate și teroare, mascări și demascări, poporul dă semne de catatonie sau indiferență înseamnă că Pavlov și Secenov erau mari savanți și că vorba noastră veche «să nu dea Dumnezeu omului cât poate răbda» nu e chiar salutară. (Ion D. Sîrbu
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes Majoritatea oamenilor citesc despre subiectele care ii intereseaza deja. Este un lu…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce construirea unui proiect propriu este una dintre cele mai bune metode de invatare
De ce construirea unui proiect propriu este una dintre cele mai bune metode de invatare Exista multe modalitati de a invata. Poti citi carti, poti ur…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada Una dintre cele mai frumoase parti ale lecturii este momentul in car…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa folosesti cartile ca sursa de inspiratie pentru articole de blog fara sa copiezi idei
Cum sa folosesti cartile ca sursa de inspiratie pentru articole de blog fara sa copiezi idei Pentru cine scrie constant pe blog, una dintre cele mai …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.