
Jurnalul unui soldat în Legiunea Străină (1960-1965)
Descriere
Legiunea Străină – misterioasă, idealistă, implacabilă – este o organizație plină de personaje dubioase, un loc cu totul nepotrivit pentru un englez pe cinste, în vârstă de numai nouăsprezece ani. Cu toate acestea, în 1960, Simon Murray a călătorit sigur la Paris, Marsilia și, în cele din urmă, în Algeria pentru a duce la îndeplinire cel mai dur contract din viața sa: cinci ani de serviciu în slujba Legiunii. În tot acest timp, el a ținut un jurnal. Jurnalul unui soldat în Legiunea Străină (1960–1965) este povestea captivantă și personală a celor trăite de tânărul Murray în această legendară unitate a armatei franceze. Cronica de față reprezintă dovada incontestabilă a faptului că Legiunea își merită pe deplin reputația dobândită de-a lungul timpului, de supremă piatră de încercare din punct de vedere fizic și psihic a celor ce se încumetă să intre în rândurile ei. În deșertul ars de soare din nordul Africii, bărbați puternici cedează din cauza comportamentului brutal al unor ofițeri, a antrenamentelor necruțătoare și a pedepselor barbare. Totuși Murray supraviețuiește, ba chiar iese întărit din toată această experiență. Căci el împărtășește cu cei care-i sunt camarazi, bărbați căliți din toate națiile și din toate păturile sociale, o trăsătură izbăvitoare: hotărârea de a nu renunța niciodată. „[Cartea lui Simon Murray] descrie o experiență la care mulți visează, dar pe care puțini o trăiesc cu adevărat.” The Washington Post „Dramatismul, emoția și culoarea unui thriller reușit despre curaj și izbândă.” Dr. Henry Kissinger „O plăcere s-o citești și aproape cu neputință s-o lași din mână.” Army Times
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Puradoro Balsam Universal 200ml – Hidratează cu Argan, Jojoba & Keratină
Întărește-ți părul de la rădăcină până la vârfuri și descoperă frumusețea unui păr revitalizat și sănătos. Balsamul n…

Puradoro Serum Anti-Dermatită 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva dermatitei seboreice reducând roșeața, iritațiile și cojile. Formula sa avansată, calmează s…

Puradoro Serum Anti-Psoriazis 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva iritațiilor scalpului, reducând roșeața, mâncărimile și cojile. Formula sa avansată cu ingre…

Puradoro Balsam Magic Touch 50ml – Multifuncțional, Calmează Iritațiile
Un singur balsam, peste 20 de utilizări. Hidratează profund pielea uscată de pe coate, genunchi, călcâie și mâini, re…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi un aspirator potrivit pentru casa ta
Cum alegi un aspirator potrivit pentru casa ta Alegerea unui aspirator pare simpla pana cand incepi sa compari modelele disponibile. Unele au sac, al…
Citeste articolul →Ghid practic
Ghid pentru casti over-ear: cum compari variantele fara sa platesti pentru functii inutile
Ghid pentru casti over-ear: cum compari variantele fara sa platesti pentru functii inutile Alegerea unui produs din categoria casti over-ear devine m…
Citeste articolul →Ghid practic
Ghid pentru cutie pentru colectii: cum compari variantele fara sa platesti pentru functii inutile
Ghid pentru cutie pentru colectii: cum compari variantele fara sa platesti pentru functii inutile Alegerea unui produs din categoria cutie pentru col…
Citeste articolul →Ghid practic
Ghid pentru harta razuibila: cum compari variantele fara sa platesti pentru functii inutile
Ghid pentru harta razuibila: cum compari variantele fara sa platesti pentru functii inutile Alegerea unui produs din categoria harta razuibila devine…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.