
Lanțul de aur (vol.1 din seria „Ultimele ore”)
Descriere
Răul se ascunde la vedere, iar dragostea taie mai adânc decât orice pumnal! Cordelia Carstairs este vânătoare de umbre, o războinică plină de curaj, antrenată încă din fragedă pruncie să le vină de hac demonilor. Atunci când tatăl îi este acuzat de crimă, tânăra și fratele ei pornesc spre Londra, unde speră să găsească ajutor printre membrii Enclavei, împiedicând în același timp ruinarea familiei. În vreme ce mama Cordeliei nu dorește decât să își vadă fiica măritată mai repede, fata pare mai degrabă hotărâtă să devină eroină, decât mireasă. Curând, Cordelia îi reîntâlnește pe Lucie și James Herondale, prietenii săi din copilărie, și, alături de ei, pășește în lumea fastuoasă a balurilor și a reuniunilor cu vampiri, vârcolaci și sirene. În tot acest timp, tânăra trebuie să-și tăinuiască dragostea pentru James, care este îndrăgostit de altcineva. Viața aparent liniștită și dominată doar de intrigi sentimentale nu durează însă mult, căci Londra este lovită de un număr neașteptat de mare de atacuri demonice. Creaturile care dau peste cap tihna Enclavei nu seamănă cu nimic din ce au întâlnit vânătorii de umbre până acum: atacă în plină zi și împrăștie pretutindeni o otravă mortală. Captivă în oraș, Cordelia și prietenii ei descoperă că propriile legături cu lumea întunericului le oferă puteri nebănuite și îi silesc să ia decizii grele, căci să fii erou nu e chiar o joacă de copii. „Urmașii adolescenți ai familiilor Herondale, Carstairs și Fairchild, precum și alți nefilimi, continuă lupta cu demonii pe fundalul unor elegante baluri, serate și picnicuri londoneze, totul condimentat din plin cu intrigi romantice.” KIRKUS REVIEWS „Clare se întoarce cu o nouă generație de vânători de umbre și reia teme precum dragostea, prietenia și familia, oferind o poveste captivantă, care le va trezi nostalgii fanilor cu vechime și îi va cuceri pe cititorii care abia acum descoperă acest univers.” BOOKLIST „O combinație decadentă de legende despre vânătorii de umbre și povești noi. Admiratorii înfocații ai acestei lumi fantastice vor avea ce să savureze. Abia aștept continuarea!” BOOKTOPIA.COM.AU „Poveștile Cassandrei Clare sunt întotdeauna captivante: pline de bătălii, prietenii care trec testul timpului și dragoste. Autoarea descrie o lume în care ne pierdem, iar demonii sunt la tot pasul, chiar dacă nu îi vedem. Cititorul este atras într-un tărâm în care vânătorii de umbre trebuie să lupte alături de magicieni, vampiri și vârcolaci pentru a descoperi răspunsul de care au nevoie.” GLAMADELAIDE.COM.AU „Pătrundeți în lumea vânătorilor de umbre! Pregătiți-vă să fiți fermecați!” ENTERTAINMENT WEEKLY
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Sneakers high top bărbați Benvenuti negri din piele 1922BG6632N
Stil: casual, Culoare: Negru, Proprietati Speciale: Ultra Light, Material: Piele naturală

Sneakers high top bărbați Benvenuti gri din piele întoarsă 1922BG6632VGR
Stil: casual, Culoare: Gri, Proprietati Speciale: Ultra Light, Material: Piele întoarsă

Sneakers ușori bărbați Benvenuti negri din piele 1922BP0079N
Stil: casual, Culoare: Negru, Proprietati Speciale: Extra Large, Ultra Light, Material: Piele naturală

Sneakers bărbați Benvenuti gri din piele 1922BP5129VGR
Stil: casual, Culoare: Gri, Material: Piele naturală, Piele întoarsă
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cand merita sa spargi un articol-hub in doua hub-uri separate si cum faci asta fara sa iti fragmentezi seria
Cand merita sa spargi un articol-hub in doua hub-uri separate si cum faci asta fara sa iti fragmentezi seria Orice articol-hub bun are tendinta natur…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.