
Legământ de sânge (Un regat întrețesut, vol. 3)
Descriere
În calitatea sa de moștenitoare a străvechiului regat al djinnilor, Alizeh și-a regăsit, în sfârșit, supușii, și poate chiar și coroana. Cyrus, imprevizibilul rege din Tulan, i-a oferit propriul regat în cadrul unui schimb năucitor: unul care ar începe cu nunta lor și s-ar încheia cu uciderea lui. Reputația lui Cyrus este bine-cunoscută: toată lumea știe despre trecutul lui sângeros, așa încât uciderea sa ar trebui să fie ușoară – iar acceptarea ofertei pe care i-a făcut-o el ar putea fi singura modalitate prin care Alizeh să își împlinească destinul și să-și salveze supușii. Dar cu cât tânăra află mai multe detalii despre Cyrus, cu atât ajunge să se întrebe mai des dacă poveștile groaznice despre el chiar sunt adevărate. Plin de secrete, suveranul din Tulan a tânjit după Alizeh de când aceasta i-a apărut pentru prima dată în vise, în urmă cu multe luni. Aflând că acele viziuni au fost, de fapt, opera diavolului, Cyrus cu greu poate suporta să o privească pe Alizeh și cu atât mai puțin să o știe prin preajmă. Totuși, în ciuda eforturilor lor de a se disprețui reciproc, Alizeh și Cyrus sunt atrași unul de celălalt cu o patimă mistuitoare care amenință să-i distrugă pe amândoi. Între timp, prințul Kamran a sosit în Tulan, gata să se răzbune… „Mafi își continuă uluitoarea și captivanta poveste cu o revărsare de secrete, momente de confuzie, dar și de pasiune dezlănțuită în acest al treilea volum, care te ține permanent cu sufletul la gură! Fascinant!” Kirkus Reviews „Am nevoie în clipa asta de continuarea poveștii!” Confessions of a YA Reader „Dușmani care devin iubiți, o familie regăsită și o dragoste sfâșietoare, toate acestea se regăsesc în mult așteptatul Legământ de sânge, cel de-al treilea volum al seriei Un regat întrețesut, inspirată din mitologia persană.” Love Reading 4 Kids
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Sandale GRYXX portocalii, CS3210, din piele naturala
Sandalele GRYXX portocalii, model CS3210, aduc in garderoba de vara a femeilor o combinatie rafinata intre design ele…

Pantofi GRYXX bej, PM2311, din piele naturala
Pantofii GRYXX bej, model PM2311, reprezinta alegerea ideala pentru femeile care apreciaza incaltamintea casual din p…

Pantofi GRYXX kaki, PM2311, din piele naturala
Pantofii GRYXX kaki PM2311 redefinesc relaxarea feminina printr-un mix elegant intre confort si versatilitate. Realiz…

Sandale GRYXX mov, CS3205, din piele naturala
Sandalele GRYXX mov CS3205 din piele naturala reprezinta alegerea ideala pentru femeile care cauta confort si rafinam…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Verificari esentiale ale masinii inainte de un drum lung
Verificari esentiale ale masinii inainte de un drum lung Un drum lung poate fi o experienta placuta atunci cand masina este pregatita corect. De mult…
Citeste articolul →Ghid practic
Lucruri utile pe care merita sa le ai mereu in masina
Lucruri utile pe care merita sa le ai mereu in masina O masina bine pregatita nu inseamna doar revizii la timp si combustibil in rezervor. Uneori, lu…
Citeste articolul →Ghid practic
Masina pregatita corect pentru drumurile de zi cu zi
Masina pregatita corect pentru drumurile de zi cu zi Masina folosita zilnic are nevoie de atentie constanta, nu doar atunci cand apare o problema. Mu…
Citeste articolul →Ghid practic
Masina pregatita pentru drumurile lungi
Masina pregatita pentru drumurile lungi Drumurile lungi sunt mai placute atunci cand masina este pregatita corespunzator. Verificarea anvelopelor, a …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.