
Limba franceză L2. Manual pentru clasa a V-a
Descriere
DOINA GROZA – profesor de limba franceză gradul I, coautor de manuale de limba franceză pentru liceu, autor şi coautor de culegeri de exerciţii, suporturi didactice, coautor al manualului de formare din programul POSDRU, formator naţional. GABRIELA ZOTA – profesor de limba franceză, grad didactic I, la Colegiul Naţional Şcoala Centrală, Bucureşti. Profesor abilitat în cadrul examenelor DELF, expert RED, membru în cadrul Corpului de profesori evaluatori pentru examenele şi concursurile naţionale. A participat la stagii de formare şi la proiecte la nivel naţional şi internaţional. Cinci motive pentru a alege manualul de limba franceză L2 propus de Grupul Editorial Corint: 1. Este un manual prietenos, dinamic, adaptat vârstei, preocupărilor şi universului referenţial al elevilor de clasa a V-a, astfel încât primul contact cu limba franceză să fie agreabil şi incitant. Elevii sunt conduşi de un personaj de vârsta lor (Théo, 10-11 ani), plasat în diverse contexte situaţionale. 2. Strategia adoptată favorizează dozarea armonioasă a metodelor de tip intuitiv cu cele expozitive, ghidate de profesor. Lucrul individual şi exerciţiile de asimilare și fixare a cunoştinţelor alternează cu secvenţele de interactivitate, de lucru în grup, însoţite de elemente de ludic şi umor. 3. Unităţile sunt clar structurate într-o succesiune echilibrată de pagini duble, cu o alcătuire similară, ferită însă de monotonie prin elementele de diversitate progresivă introduse gradat. Aceasta permite, încă de la primele lecţii, exersarea mecanismelor de învăţare ce facilitează parcurgerea întregii materii. 4. După 3-4 unităţi de învăţare, manualul prevede un bilanţ ce reia punctual materia parcursă, cu scopul fixării celor mai importante elemente de lexic şi gramatică. Evaluarea finală are în vedere conţinuturile fundamentale de învăţare prevăzute de programă şi respectă principiile evaluării de tip DELF. 5. Manualul digital conţine elemente animate, interactive sau statice care accentuează, completează sau fixează conţinuturile de învăţare, oferind profesorilor un instrument pedagogic suplimentar, iar elevilor o modalitate interactivă, amuzantă şi stimulativă de învăţare şi de autoevaluare. Activităţile de lectură sunt acompaniate de înregistrare audio.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Set de joaca cu papusa, Barbie Club Chelsea, Ice Cream Shop, JMJ42
Papusa Chelsea ii invita pe cei mici intr-o lume plina de culoare si imaginatie, unde pot prepara inghetata delicioas…

Mini portofoliu, Pokemon TCG, Mega Greninja si Zeraora, Q4 2026
Descopera Pokemon TCG Mini Portfolio T4 2026, un set compact dedicat colectionarilor care isi doresc sa isi pastreze …

Joc de societate, Smile Games, Capu' Sus Junior, Cat de multe stii despre fotbal?
Esti pregatit pentru o adevarata provocare fotbalistica? Cat de bine cunosti fotbalul si, mai ales, Cupa Mondiala FIF…

Joc de societate, Smile Games, Capu' Sus Junior, Lumea animalelor
Ghiceste animalul si descopera regnul animal intr-un mod distractiv! Ai un animal in minte, dar nu stii ce este? Ceil…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.