Longhin sutasul - Flora N. Cracea

Descriere

M-am nascut la Plevna – Bulgaria, la 14 mai 1914, unde familia parintilor mei, ca si multi alti aromani, s-au stabilit, dupa ce legendara asezare aromaneasca Muloviste a fost distrusa de obuzele primului razboi mondial si evacuata suta la suta. Din povestirile bunicii mele, iarna la gura sobei, am retinut ca tatal ei, adica strabunicul meu dinspre tata, a luat parte la luptele de la Plevna (1877-1878) cot la cot cu ostasii romani. Poate atunci, nu stiu, toti barbatii din neamul nostru capatasera cetatenie romana pe care au pastrat-o toata viata (in arhivele familiei am gasit acte doveditoare; nu am gasit insa acte cand au fost improprietariti, caci, vag imi amintesc, casa unde m-am nascut eu si surorile mele era proprietate privata). n Copiii cu care ne jucam, spre lauda noului stat bulgar, erau crescuti in spirit patriotic, se bateau in piept si se mandreau cu numele eroilor lor, iar pe noi, care vorbeam alta limba, ne socoteau ca pe niste intrusi. Unii ne porecleau pripasiti –pripas. Asa se explica sentimentul precoce de inferioritate care m-a dominat la o varsta cand nu incepusem inca scoala. Varsta de sapte ani m-a gasit la Sofia, unde familia mea si alte familii inrudite s-au mutat si s-au stabilit pentru multi ani. Mama povestea ca eram inca la varsta prescolara cand plangeam adesea pe genunchii ei si o intrebam: „Mama, de ce toti copiii cu care ma joc au o Patrie si eu nu am?“ Ea suferea ca nu poate sa-mi raspunda, iar eu simteam ca e intristata, o imbratisam si renuntam la raspuns. n Intr-o duminica, m-a imbracat curat, m-a luat de mana si in loc sa ma duca, ca de obicei, la biserica, m-a dus la Muzeul Militar din oras. Pentru mintea mea de atunci era tot un fel de biserica, dupa multele fotografii si statui. Mai ales cele trei statui in clopote de sticla (marime naturala) ale sefilor armatelor – otomane, ruse si romane – care luptasera aici la Plevna in 1877-1878 (Nicolae, fratele tarului, Osman Pasa si Generalul Cerchez). As fi ramas mai mult sa admir uniformele de epoca daca mana mamei nu m-ar fi tras peste prag si n-am fi intrat in curtea din spatele cladirii mausoleului. Ba, imi aduc aminte ca pasii nostri faceau sa scartaie pietrisul pe care calcam. O urmam tacut pe mama in curtea enorma, dar, pe masura ce in aintam, pasii imi deveneau mai sovaielnici, caci in fundul curtii, unde ne indreptam, se desluseau trei gramezi in forma de piramida facute din cranii de om. Mana mamei insa ma tinea ferm si cand am fost la un metru de piramide m-a oprit si mi-a zis: „Tu zici ca stii literele, si latine si chirilice, citeste ce scrie pe tablita“. M-am apropiat tremurand si am silabisit: „Ostasi romani cazuti in luptele din 1877-1878 – Plevna“. Mama puse mana pe umarul meu si rosti: „Acesti soldati au murit ca tu sa ai o Patrie!“ (din Autobiografie) n