
Lorelei - Ionel Teodoreanu
Descriere
Lorelei este un roman scris de Ionel Teodoreanu în anul 1935. Personajele principale sunt reprezentate de un profesor aristocratic, Catul Bogdan, și o fată tânără, Lucia Novleanu. Lorelei este, de fapt, porecla Luciei Novleanu, pe care i-o atribuie Gabriela Nei, prietena ei cea mai bună, atunci când îi descoperă înclinațiile și talentul artistic. Prietenia dintre cele două datează încă de pe băncile școlii, când copila Lucia o vizitează pe Gabriela la clasele mai mari la care aceasta învață. Un timp sunt despărțite, când Gabriela își urmează studiile la București, după care revine în Galați (orașul lor de proveniență), unde o găsește pe Lucia schimbată, păstrând doar unele trăsături fizice din prietena ei din copilărie, aflată acum în pragul bacalaureatului. În timpul unei călătorii cu trenul, în care cele două se întorc de la vie, tânăra Lucia Novleanu îi acordă ajutorul unui domn leșinat în tren, fără a avea cunoștință de identitatea acestuia, identitate pe care i-o relevă mai târziu Gabriela. Bărbatul respectiv era binecunoscutul Catul Bogdan, scriitor și profesor universitar. În urma episodului din tren, el se îndrăgostește instant de tânăra ce-i sărise în ajutor, pe care ajunge să o revadă în băncile școlii, printre fetele ce-și susțin examenul la Limba și Literatura Română. Își arată slăbiciunea pentru ea, favorizându-le pe toate. Legătura creată între ei se lărgește rapid, astfel că în patru zile Catul Bogdan se prezintă în fața domnului Novleanu, tatăl Luciei, pentru a-i cere mâna fetei, cu care se căsătorește în cel mai scurt timp...
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.