
Lumea noastra orwelliana
Descriere
Cartea lui Thierry Wolton este o privire lucidă şi profundă asupra lumii în care trăim.Se află, cuprinse în ea, patologiile şi neliniştile ei, de la renaşterea autocraţiilor până la revenirea conflictelor şi a războaielor. Ceea ce domină este un sentiment acut al neliniştii, ca şi o anxietate legată de viitorul în care suntem deja prizonieri. Ceea ce era cândva un proiect orwellian a devenit realitatea cotidianului nostru. Omul este din ce în ce mai singur în faţa supravegherii digitale, care îl deposedează de libertate, iar vechiul totalitarism se reinventează, precum în cazul Republicii Populare Chineze, ca un ochi ce vede tot.În acest timp al mutaţiilor, paginile lui Thierry Wolton capătă o intensitate vizionară: cu pasiunea unui moralist, istoricul ne dezvăluie adâncurile în care suntem pe cale de a coborî, pentru a ne aminti de lumina vizionară a demnităţii umane, cea la care nu putem renunţa niciodată. — IOAN STANOMIR Istoria a fost întotdeauna o succesiune de diverse regimuri politice, fiecare cu gloria și declinul său. Democrația nu poate nici ea să fugă de acest destin, într-o vreme când peste tot puterea publică, indiferent de natura sa și de locul din care provine, se dovedește preocupată mai degrabă de controlul social decât de apărarea libertăților individuale. Această dublă tendință, de declin democratic în Occidentul liberal și de liberalizare relativă a regimurilor autoritare cu scopul de a profita de beneficiile pieței mondiale, creează o zonă de convergență, o zonă gri, a regimurilor hibride. — THIERRY WOLTO
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Cercei ALDO aurii, SIRENNY 102, din metal
Cercei ALDO aurii, SIRENNY 102, din metal , Pentru: Femei , Brand: Aldo , culoare: Auriu , Material exterior: Metal ,…

Ochelari de soare ALDO negri, SCAARLETT 970, din metal
Ochelari de soare ALDO negri, SCAARLETT 970, din metal , Pentru: Femei , Brand: Aldo , culoare: Negru , Material exte…

Sosete ALDO bej, SISK 101, din material textil
Sosete ALDO bej, SISK 101, din material textil , Pentru: Femei , Brand: Aldo , culoare: Bej , Material exterior: Mate…

Inel ALDO roz, THESSEA 653, din metal
Inel ALDO roz, THESSEA 653, din metal , Pentru: Femei , Brand: Aldo , culoare: Roz , Material exterior: Metal , Mater…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Tenisul pentru adulti care vor miscare fara sala
Tenisul pentru adulti care vor miscare fara sala Nu toata lumea se simte bine la sala. Pentru unii oameni, aparatele si rutina repetitiva devin plict…
Citeste articolul →Ghid practic
Tradiții si Credinta: Cum să Pastrezi Echilibrul Sufletesc în Lumea Moderna
Acasă | Blog Tradiții si Credinta: Cum să Pastrezi Echilibrul Sufletesc în Lumea Moderna Cultura Tradițională și Spiritualitatea Ortodoxă: O Moștenir…
Citeste articolul →Ghid practic
Ploaia
Acasă | Blog Ploaia 🌧️ Ploaia – liniștea care spală lumea Un moment de calm, reflecție și reconectare cu natura Articol lifestyle • natură • reflecți…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele produse populare nu sunt potrivite pentru toata lumea
De ce unele produse populare nu sunt potrivite pentru toata lumea De ce unele produse populare nu sunt potrivite pentru toata lumea este un subiect s…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.